S-a anulat meciul amical Kolubara vs. UTA! Sârbii nu au găsit un teren practicabil
UTA trebuia să dispute sâmbătă un meci amical cu gruparea sârbă din prima ligă, Kolubara Lazarevac. Ar fi fost al doilea meci disputat între cele două echipe după cel de la Arad din luna septembrie, partidă încheiată la egalitate, scor 0-0.
Și atunci, ca și acum, programarea meciului a fost posibilă datorită pauzei competiționale generate de jocurile echipelor naționale. Din păcate, sâmbătă nu se va mai juca partida dintre cele două grupări. Oficialii clubului din Serbia i-au anunțat pe arădeni că sunt în imposibilitatea de a organiza partida din cauza condițiilor meteo din zonă. A plouat foarte mult toate suprafețele de joc din jurul localității au fost afectate.
Până la această oră UTA nu are programat un alt joc amical pentru ziua de sâmbătă, dar este posibil să se apeleze din nou la cei de la Ripensia Timișoara.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)