UTA a câștigat primul amical al anului. Victorie la Debrecen într-un meci interzis publicului





UTA a câștigat primul amical al anului 2025. Echipa antrenată de Mircea Rednic a învins la Debrecen gruparea locală din prima ligă maghiară într-un meci care a fost interzis publicului.
Partida s-a jucat pe unul dintre terenurile bazei sportive a clubului Debrecen. La cererea gazdelor, publicul nu a avut acces la meci, dar maghiarii au cerut ca jocul să nu fie nici transmis la televizor sau pe vreun canal media.
UTA a câștigat cu 2-1 după ce gruparea maghiară a deschis scorul. Scorul final a fost stabilit încă din minutul 13, asta după ce echipa locală a deschis scorul, Zsori a egalat în minutul 10, iar Ghezali a înscris golul care avea să fie al victoriei.
Zsori a marcat contra echipei care l-a făcut cunoscut în întreaga lume. El a debutat ca senior la Debrecen pentru care a marcat în luna februarie a anului 2019 acel gol fabulos din foarfecă, reușită declarată ca cel mai frumos gol al anului în lume, primind trofeul „Ferenc Puskas”.
UTA a început în următoarea alcătuire: Iliev – Tsouka, Hrezdac, Conte, Trif, Mihai, Francisco, Ghezali, Cristea, Zsori, Vuletich.
Rezerve: Gorcea, Râpă, Iurasciuc, Poulolo, Dussaut, Matei, Hodoșan, Țăroi, Costache.
Citește și:
Comentariile portalului
Să înțelegem că liberalii adevărați nu sunt bugetari? Atumci ar trebui să nu msi fie niciunul în Parlament, în primării sau îm consilii județene, ceea (...)
Nu doar viceprimare aceste primării ar trebui desființate cu totul nu se justifică Plus că au foarte mulți angajați care sunt îi Taie frunze la câ (...)
Strategie culturala...Aveti umor. Unde e vorba de bani,chiar putini,hop si falcosu,ca si musca la rahat. Pic cu pic se face plinul pentru famiglie.