USR PLUS: Cum rămâne cu aerul condiționat?





Administrația locală nu acceptă că a greșit și lasă arădenii în ceață: se aplică sau nu sancțiuni celor care nu si-au demontat aparatele de climatizare de pe fațadele clădirilor aflate în zona construită protejată?
HCLM 455/23.10.2020 dă un termen de trei luni proprietarilor sau administratorilor imobilelor aflate în zona Monumente protejate din ansamblul urban al Municipiului Arad, să îndepărteze aparatele de aer condiționat montate pe fațade (cu excepția celor orientate spre curți interioare).
Deoarece perioada iernii nu este tocmai bună pentru a efectua astfel de lucrări, încă de anul trecut consilierii USR PLUS au propus prelungirea termenului, astfel ca arădenii să poată beneficia de vreme mai favorabilă pentru demontarea echipamentelor și repararea fațadelor afectate. Din păcate, proiectul stă acum în sertarele Primăriei.
Cu toate că în această săptămână au expirat cele trei luni, hotărârea administrației nu și-a atins scopul, majoritatea celor vizați, inclusiv instituții publice, ignorându-i cerințele. Singura diferență este că cei care nu s-au conformat riscă acum să fie amendați.
Credem că se impune o rezolvare corectă a problemei, situația actuală lăsând loc unor decizii discreționare. Soluția este simplă și la îndemână, putând fi adoptată în ședința CLM a lunii februarie: amendarea hotărârii inițiale și prelungirea termenului până la finele sezonului cald.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.