vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Urmează trei zile de caniculă! Termometrele vor arăta chiar și 40 de grade Celsius

    de Special Arad | 12 iulie 2021, 1:41 PM | Știri Arad

    0

    Meteorologii au actualizat, luni, alertele Cod galben de vreme instabilă, cu ploi torențiale, vijelii și grindină, și, respectiv, de caniculă și disconfort termic accentuat. Urmează trei zile în care fenomenele meteo extreme împart țara în două din punct de vedere meteorologic.

    Atenționarea Cod galben intră în vigoare, luni, la ora 11 și va fi în vigoare până la ora 23.00.

    În intervalul menționat, în cea mai mare parte a zonei montane, în Moldova, nordul și estul Munteniei și local în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.

    Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în Crișana, Maramureș și Transilvania.

    Screenshot 20210712 133443

    Al doilea cod galben se referă a un val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă de luni până miercuri inclusiv.

    În aceste zile, valul de căldură se va intensifica în vest și sud-vest, iar disconfortul termic va crește în cea mai mare parte a țării.

    În Crișana, Banat, în vestul și sudul Olteniei vremea va deveni caniculară, cu temperaturi maxime, luni, de 34…36 de grade, apoi de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general între 18 și 22 de grade.

    Screenshot 20210712 133520

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.