Urmăriţi internaţional, depistaţi la PTF Nădlac II şi Turnu





Comunicat. Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente doi bărbați căutaţi de autorităţile române şi germane pentru punerea în aplicare a unor mandate emise pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În data de 10.01.2018, în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, cetăţeanul român M.I., în vârstă de 19 de ani, domiciliat în judeţul Vrancea.
La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române, mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În data de 10.01.2018, în Punctul de Trecere a frontierei Turnu, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român M.C., în vârstă de 39 de ani, având domiciliul în municipiul Bucureşti.
Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile germane, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Persoanele în cauză au fost predate unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)