Ungaria începe relaxarea restricțiilor: Magazinele se redeschid de astăzi, în timp ce şcolile din 17 aprilie
Sectoarele comercial şi al serviciilor vor începe să se redeschidă în Ungaria, după ce un sfert din populaţia de circa 10 milioane a acestei ţări a primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, a anunţat marţi premierul Viktor Orban, care doreşte să evite încă un an de recesiune economică, relatează agenţiile Reuters şi MTI, potrivit Agerpres.
”Am atins astăzi un prag important. De un an trăim în condiţii ca în vreme de război, sub restricţii, interdicţii şi pierderi personale. Acest virus a pornit un război împotriva noastră şi singurele arme pe care le avem pentru a-l câştiga sunt vaccinurile (…) În ultima lună am crescut vaccinările de două ori şi jumătate, aşadar începând de mâine magazinele se pot redeschide şi serviciile pot fi reluate. Vor fi în continuare reguli antiepidemice, vă rog să le respectaţi”, a transmis Viktor Orban într-un mesaj video pe Facebook.
El a mulţumit personalului medical pentru efortul său şi a promis continuarea vaccinării într-un ritm susţinut, cerându-le insistent cetăţenilor să se înregistreze pentru vaccinare. ”Ungaria poate fi, Ungaria va fi ţara europeană unde fiecare primeşte cel mai repede un vaccin. Pentru noi fiecare viaţă contează”, a mai spus premierul ungar în acelaşi mesaj.
Relaxarea restricţiilor nu vizează acum şcolile, care se vor redeschide pe 17 aprilie. Hotelurile rămân însă închise, la fel şi restaurantele, care vor putea face numai livrări.
Ungaria a înregistrat săptămâna trecută un record de decese provocate de COVID-19, timp de câteva săptămâni având şi cea mai ridicată rată a deceselor în lume, iar medicii au avertizat că spitalele şi-au depăşit capacitatea, sugerând astfel că guvernul ar trebui să amâne redeschiderea.
Acesta din urmă semnalase la rândul său că sistemul sanitar se află sub o presiune extremă, deşi Ungaria este printre cele mai avansate ţări din UE în privinţa vaccinării, după ce a achiziţionat de asemenea vaccinuri din Rusia şi China, în completarea celor cumpărate prin mecanismul gestionat de Comisia Europeană.
Comentariile portalului
Hotararea aceasta este neconstitutionala, invit persoanele care vor suferi intr-adevar pe urma acesteia sa scrie avocatului poporului, presedintelui, primului ministru si mintrului de resort, poate poate s-o auzi acolo sus. (...)
Pe ăia cu asfaltul i-or scos de acolo. Dacă pe unii ii scot afară pe alții de ce nu? Parc cu topit de fer vechi.... Mai greu
Asta se intâplă cănd un amărăt de prezentator tv de mâna a doua ajunge la putere și e lingăul celor care lau pus acolo . (...)