Actorii arădeni din distribuție mi-au demonstrat că, până și stând pur și simplu pe scaune și citind replicile sau monologurile, pot oferi un spectacol intens, de-a dreptul zgribulitor, un spectacol în stare să te miște în timp ce stai comod și totodată înțepenit pe scaun, un spectacol în stare să-ți deschidă ochii asupra a ceea ce înseamnă să fii asuprit, privat de libertatea de exprimare, insultat.

***

Dacă ți-a trecut cumva prin cap gândul că situația din România este inacceptabilă, democrația e o glumă și politicienii ne calcă-n picioare ca pe niște gândaci… șezi blând, pune-ți masca și du-te la supermarket să-ți faci cumpărăturile în liniște și pace! Sau la o cafenea să bei o… ce bei tu într-o vineri seară. Altă variantă de ieșit în oraș oricum nu prea ai. Vinerea trecută puteai să mergi și la teatru, ce-i drept, la spectacolul-lectură „Insultați. Belarus(ia)”, dar dacă nu cumva te-ai numărat printre cei 11 (ați citit bine, doar unsprezece arădeni au fost curioși!), cel mai probabil știi că nu e totul de vis pe la noi, cum nu e nici pe la alții de când cu pandemia, dar este relativ bine. Comparativ, cel puțin, cu Belarus! Sau poate habar n-ai ce-i pe la ei și poate nici nu te interesează. În acest ultim caz, te poți declara chiar fericit în ignoranța ta!

Președintele Aleksandr Lukașenko a ajuns în fruntea țării în 1994, în urma haosului cauzat de colapsul Uniunii Sovietice din 1991. Belarus e o Republică Autonomă de atunci, dar e departe de a fi o țară liberă.

„Tătucul” Lukașenko, ultimul dictator și cel mai longeviv lider politic al Europei, a câștigat al șaselea mandat al său anul trecut, în august, cu un scor covârșitor, 80%. Doar că asta e doar varianta „oficială”, contestatarii fiind „întâmpinați” cu soldați și blindate pe străzi, ca spiritele să fie calmate cu forța.

Observatorii independenți nu prea au fost agreați în sălile de vot, cu atât mai mult cu cât semnele arătau că rezultatele reale au ieșit exact invers, în jur de 60 spre 70% în favoarea contracandidatei, Svetlana Tikhanovskaya. Ea, o profesoară de engleză, a intrat în cursa pentru prezidențiale după ce, inițial, candidat fusese soțul său, dar care între timp a fost arestat. Iar după alegeri, Svetlana Tikhanovskaya a fost întâmpinată de KGB (nu cel rusesc, care s-a desființat între timp, ci o clonă belarusă, un fel de „Securitate” cum aveam noi, dar care se numește în continuare așa, KGB) și informată că dacă nu anunță că a pierdut la alegeri, soțul său nu prea va mai trăi, iar ei i-a fost oferit cu generozitate exil în Polonia.

Lukașenko a declarat că Belarus „nu e pregătit pentru o femeie Președinte” și că e nevoie de un lider cu mână de fier, un naționalist pursânge, care „garantează stabilitatea țării” și rezistă propagandei occidentale. Adică ce-și bagă nasul UE în treburile unei țări criptocomuniste??! Inițial n-a vrut să audă nici de coronavirus, îndemnând poporul să combată virusul cu vodcă, saună și multă muncă. „Munca, munca și iar munca” este, de altfel, unul dintre sloganurile lui Lukașenko, cu care chiar are priză la public, în general în rândul bătrânilor și al țăranilor.

De exemplu… actorii, „labagiii ăia, papălapte ăia, care-și fâțâie doar curul pe scenă… ce fac ăia? Păi ăia muncesc? Îi întinzi o mână și îți vor tot brațul!” [citat aproximativ din spectacolul-lectură „Insultați. Belarus(ia)”]

Directorul Teatrului Național „Ianka Kupala” din Minsk, Pavel Latușko (fost ministru al culturii și ambasador al Belarusului în Polonia și Franța), a fost demis la scurt timp după ultimele alegeri pentru declarații de susținere a protestatarilor. În semn de solidaritate și-au dat demisia majoritatea angajaților, astfel, pe 26 august 2020, cu doar 20 de zile înainte de a împlini 100 de ani de la înființare, Teatrul Național din Minsk a încetat să mai existe. În ciuda încercărilor repetate ale Ministerului Culturii, nu s-a putut forma o nouă trupă, iar teatrul a rămas inactiv. În schimb, trupa demisionară s-a reunit într-un subsol unde continuă să lucreze, difuzându-și spectacolele online.

Între timp:

•  S-au înregistrat peste 32.000 de arestări, 83.000 de zile de încarcerare, 900 de dosare penale, 169 deținuți politici, 381 persoane bătute (printre care femei chiar violate de către soldați!), 482 persoane spitalizate și 5 morți.

• Protestele continuă și în ziua de azi. Deja de jumătate de an!

Actorii din întreaga lume, solidari cu actorii cenzurați și insultați din Belarus

„Insultați. Belarus(ia)” este un proiect global de susținere morală a Teatrului Național „Ianka Kupala” din Minsk, la care au participat deja 81 de teatre din 28 de țări, de la New York și Boston până la Hong Kong, Londra, Edinburgh, Amsterdam, Haga, Stockholm, Praga, Budapesta, Vilnius, Tel Aviv, Tbilissi sau Tașkent.

Piesa a fost scrisă de dramaturgul belarus Andrei Kureicik și s-a jucat pentru prima oară în Ucraina, la Herson, după care John Freedman a tradus-o în engleză și a inițiat Belarus(sia) Worldwide Reading Project. În România, piesa a fost acceptată în 16 teatre, printre care și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, personajele fiind interpretate în fiecare oraș în parte de actorii angajați ai instituției teatrale parteneră a proiectului. E un spectacol fără joc scenic, în care actorii citesc textele stând pe scaune, dar cu intonația adecvată.

În piesă, firește, este vorba despre realitatea în care trăiește autorul împreună cu toată țara, folosind ca punct de pornire declarațiile lui Aleksandr Lukașenko și ale Svetlanei Tihanovskaia. De asemenea, au fost incluse diferite personaje inventate (dar inspirate din viața reală), din ambele tabere, pro și contra, fiecare dând glas opiniilor despre haosul din Belarus.

Protagoniștii sunt: șefa Biroului Electoral, o profesoară în pragul pensionării, cu un cult pentru disciplină și pentru Lukașenko (interpretată de Mariana Tofan), un soldat nemilos care era gata să tortureze protestatarii arestați (interpretat la Arad de Andrei Elek), fiul lui Lukașenko (personaj real, dar cu replici fictive), căruia îi stă gândul doar la jocuri video (interpretat de Alex Popa), o protestatară prinsă de soldați și chinuită, cea care se roagă Universului să fie eliberată, de altfel tocmai sora viitoarei soții a soldatului mai sus amintit (interpretată de Iulia Pop Dragoș), un tânăr ultraș, protestatar și el, rănit și torturat (interpretat de Ștefan Dogaru), Svetlana Tihanovskaia (interpretată de Carmen Vlaga Bogdan), Aleksandr Lukașenko (interpretat de Robert Pavicsits) și, nu în ultimul rând, un țăran bătrân (interpretat tot de Robert Pavicsits), căruia îi aparține citatul aproximativ de mai sus, despre actorii „care-și fâțâie doar curul pe scenă”.

Nu și-au fâțâit curul pe scenă… din contră.

Neștiind exact la ce să mă aștept, recunosc că inițial nu mi-a surâs ideea unui spectacol-lectură. Dar actorii arădeni din distribuție mi-au demonstrat – mie și celorlalți zece spectatori – că, până și stând pur și simplu pe scaune și citind replicile sau monologurile, pot oferi un spectacol intens, de-a dreptul zgribulitor, un spectacol în stare să te miște în timp ce stai comod și totodată înțepenit pe scaun, un spectacol în stare să-ți deschidă ochii asupra a ceea ce înseamnă să fii asuprit, privat de libertatea de exprimare, insultat.

Între timp (în continuare) în Belarus:

Citește și: Euroscepticismul la modă și crunta realitate mai la Est. Despre evenimentele din Minsk și alte foste orașe sovietice…