Un program menit să prevină sarcinile nedorite își începe activitatea la Arad

    de Raluca Medeleanu | 16 aprilie 2015, 11:49 AM | Știri Arad

    2

    Există nenumărate cazuri cu copii care ajung să fie aduși pe lune accidental, iar pe urmă, din lipsa posibilităților materiale, să fie abandonați în centrele de plasament.  O mare parte din situațiile respective își au la origine inconștiența și lipsa de informare a mamelor.  „Sunt multe femei în mediul rural, de exemplu, care nu au acces la informații. Unele nu știu să citească, depind doar de soț. Altă piedică mai este și religia. Problema este mentalitatea, cu care noi ne luptăm”, a spus Elisabeta Pota, psiholog la DGASPC Arad.

    În acest sens, a luat naștere Fundația „Sera România” în 1996, un ONG care își are ca scop organizarea şi dezvoltarea diverselor tipuri de activităţi în favoarea copiilor aflaţi în dificultate: orfani, copii abandonaţi, copii neglijaţi; dar şi pentru adulţi sau familii vulnerabile.

    Luna aceasta, (în data de 14 aprilie) Fundația a încheiat un parteneriat cu Direcția Generală de Protecția Copilului din Arad pentru a desfășura un program prin care să realizeze prevenirea sarcinilor nedorite, a căror număr devine tot mai alarmant mai ales în rândul tinerilor. O sarcină la vârsta adolescenței este efectiv o traumă ce marchează întreaga viață, avortul fiind un act cu consecințe ireversibile nu doar asupra sănătății fizice, dar își lasă amprenta și asupra mentalului. De aceea este imperativ să se înțeleagă în totalitate implicațiile pe care le are actul sexual, iar lucrul acesta se fac cel mai bine prin comunicare.

    DSCN3587
    „Idea de bază a acestui program are ca țintă scăderea numărului de sarcini nedorite în rândul adolescentelor și a femeilor fertile și implicit reducerea numărului de copii abandonați, instituționalizați. Beneficiarii programului vor fi femeile provenite din familii monoparentale, familii cu mulți copii, familii fără venituri sau cu venituri mici”
    , a spus Vanina Vanci, purtătorul de cuvânt al Direcției de Protecția Copilului Arad.

    Pentru desfășurarea acestui program, fundația „Sera România” va pune la dispoziție pentru DGASPC Arad, pe o perioadă de 18 luni, un autoturism, și vor achita toate cheltuielile necesare pentru deplasarea pe teren a unui asistent social și a unui asistent medical care vor oferi servicii de specialitate persoanelor care vor fi identificate din baza de date a Direcției arădene. Aceștia vor face vizite la domiciliile beneficiarilor, vor discuta despre metodele de contracepție, vor oferi educație sexuală, consiliere psihologică, socială și le vor aduce la cunoștință opțiunea de Planning Familial și beneficiile care reies din apelarea la acest serviciu.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.