sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un polițist și-a înșelat nevasta, a fost prins, iar apoi și-a șantajat amanta. El împreună cu soția au fost condamnați cu supendare

    de - | 19 ianuarie 2023, 11:00 PM | Naţional

    3

    Un polițist, soția și fosta amantă a acestuia au fost personajele principale alea unei situații care poate fi oricând un scenariu de film și care s-a derulat într-o comună din județul Alba. Totul s-a finalizat cu un proces penal și cu condamnarea celor doi soți la închisoare cu suspendare.Hotărârea definitivă a fost pronunțată la Curtea de Apel Alba Iulia în 17 ianuarie 2023. Polițistul (Mihai L.), în prezent pensionat, a fost condamnat la a pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni de închisoare cu suspendare, iar soţia acestuia (Mihaela L.) a primit 2 ani de închisoare, tot cu suspendare. Cei doi trebuie să îi plătească amantei suma de 1.000 de euro reprezentând daune morale.Povestea incredibilă s-a derulat în perioada februarie – martie 2020.

    Bărbatul era ajutor de şef de post în comuna Vadu Moţilor, județul Alba, şi a avut o relaţie în afara căsătoriei cu o altă femeie. După ce relaţia s-a încheiat, femeia a căutat-o pe soţia poliţistului şi i-a comunicat despre aventura cu soţul ei.Ulterior, cei doi soţi, de comun acord, s-au înţeles şi au gândit un plan de răzbunare. Astel, au reușit să obțină acces, prin fraudă informatică, la două numere de telefon aparţinând fostei amante. Ulterior, au accesat conturilor de Facebook, Whatsapp, SMS, Tik Tok ale acesteia şi au demarat o campanie de denigrare a femeii pe toate reţelele de socializare.

    ”În perioada 28.02.2020 – 05.03.2020, după ce a preluat în mod fraudulos numerele de telefon aparţinând persoanei vătămate, inculpatul a accesat fără drept sistemele informatice (conturi Facebook, Whatsapp, Tik Tok, alte date informatice conţinute), a obţinut date informatice ce aparţineau părţii civile şi a reuşit să-i restricţioneze accesul la aceste numere de telefon. În aceeaşi perioadă, după ce a preluat în mod fraudulos numerele de telefon, primul număr fiind asociat contului Facebook denumit, a resetat şi modificat parola de acces cu ajutorul SMS-ului primit şi a restricţionat victimei accesul la contul personal Facebook, precum şi la toate datele informatice asociate acestor numere de telefon (ex. voce, SMS, date mobile, etc)”, se precizează în hotărârea instanței de judecată.

    ”Inculpata L. M. a arătat faptul că, din cauza relaţiei extraconjugale pe care soţul său o avea cu persoana vătămată în cursul anului 2019, a hotărât să se răzbune prin solicitarea alocării acestor numere în sistem abonament, pentru ca apoi să poată avea la dispoziţie toate convorbirile purtate pe reţelele de socializare de persoana vătămată, pe care să le distribuie apropiaţilor acesteia pentru a vedea şi ei cu ce se ocupă cunoştinţa lor, dar mai ales fostului soţ al acesteia, care nu ştia ce face (încă atunci) soţia sa”, se mai susţine în hotărârea instanței de judecată.Cei doi soți au fost obligați, de asemenea, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

    Mai multe detalii AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.