Un interviu din underground: De vorbă cu Florian Arsenova, poetul dintre rapperi și rapperul dintre poeți

    de Raluca Medeleanu | 4 octombrie 2015, 2:48 PM | Interviuri

    1

    Există numeroși tineri talentați în orașul nostru, dar din păcate a căror talent stă ascuns, umbrit de ignoranța noastră și de deprinderea pe care ne-am creat-o – în această societate cinică – de a eticheta totul înainte ca măcar să dăm o șansă. Așa este cazul și când vine vorba de hip hop. Suntem atât de obișnuiți ca acest stil muzical să fie doar o scuză de a „face pe grozavul” încât atunci când apare un real talent, nici măcar nu îl observăm.

    Un asemenea exemplu este și tânărul Florian Arsenova care, deși a mai avut spectacole în cluburile arădene, cine știe când ar fi fost intervievat dacă nu ar fi avut curajoasa pornire să își facă apariția la Noaptea Bibliotecii Arădene și să își prezinte melodiile hip hop alături de celelalte poezii citite de alții în acea seară, lăsându-i pe cei din public înmărmuriți. O pornire de fapt deloc deplasată. Dacă stăm și studiem mai multe melodii ale genului și ascultăm cu atenție versurile, le putem alătura, cu siguranță, celorlalte poezii valoroase universale.

    Special Arad a dorit să stea de vorbă cu Florian Arsenova pentru a afla mai multe despre pasinea lui închinată hip hop-ului, mai ales după ce a aflat că toate tulburătoarele versuri, despre durere, regrete, abandon, sunt scrise din experiența lui de viață (vezi galeria foto).

    – Ce vârstă ai și de când ai început să scrii versuri?

    – Am 19 ani și am început să scriu versuri de prin clasa a treia, când aveam un „crush” pentru doamna învățătoare. I-am scris o poezie care i-a plăcut enorm; păcat că nu am păstrat o copie, ar fi fost cel puțin interesant să recitesc ce aveam în cap la vârsta aceea…

    –  Tot ce scrii acum este destinat exclusiv pentru hip hop?

    – Dacă mi-ai fi adresat aceeași întrebare în urmă cu câteva luni, răspunsul ar fi fost afirmativ, dar, de-o perioadă, am început să mă întorc la origini. Sincer, poezia mi se pare o manifestare mai matură a individului, comparativ cu muzica, și din punct de vedere al expresivității, și din punct de vedere al publicului. Ai nevoie de o doză mai ridicată de receptivitate pentru a înțelege și interpreta o poezie decât o melodie, făcând referire strict la hip hop. În fine, răspunsul e nu, scriu de la poezie până la citate ce mi se ivesc în minte o dată cu o experiența neașteptată sau un moment de singurătate, până la hip hop.

    – Ai vreun rapper care te inspiră?

    – Nu, nu am un rapper care mă inspiră. Am mai mulți interpreți din gen și nu numai care și-au pus amprenta asupra mea și m-au „conturat” ca artist și om. În schimb, unul dintre cei care mă inspiră și fascinează, simultan, este 2Pac. Din cauza lui și a lui Eminem plângeam eu până mă lăsa fratele meu să-i ascult pe CD-Player-ul lui în urmă cu mai bine de 10 ani. Nu înțelegeam eu mare lucru în afară de primele cuvinte pe care le înveți cel mai ușor în orice limbă, dar eram „Thug Life”. Ha ha, ce vremuri…

    –  Când ai început să cânți în public? 

    Eu am fost foarte muzical de pe vremea când Andre și O-Zone erau „the real deal” pe piața muzicală românească. Nu mă feream să le fredonez melodiile în fața membrilor familiei, care se amuzau copios pe seama mea. Cum studiasem limba engleză încă de la grădiniță, desenele pe atunci erau tot în aceeași limbă și mai apoi contactul cu muzica hip-hop, am deprins această limbă încă de la o vârstă destul de fragedă, zic eu. Pe la 9-10 ani fredonam piesele lui 50 Cent, Akon, Eminem în fața prietenilor din cartier, care mă admirau pentru abilitățile mele de a reproduce aproape identic flow-ul și versurile artiștilor din State. Cam acestea au fost primele mele contacte cu „publicul”. Dacă le pot numi astfel.

    – Tu scrii și în engleză și în română, dar – din câte am înțeles – mai mult în engleză. De ce?

    – În ultima vreme, din cauza lipsei feedback-ului din partea publicului autohton legat de piesele mele în engleză, am decis să scriu și în română, dar da, o buna proporție din ceea ce am scris până în momentul de față este în limba engleză. Dacă arunci o privire în caietele mele de versuri din urmă cu câțiva ani, observi că engleza predomină. Am ales să procedez astfel, deoarece doream să mă diferențiez de artiștii din țară, nu doar prin flow și mesaj. În plus, mă simțeam mai strâns legat de „Nava Mamă” a muzicii rap și credeam eu că voi fi auzit și înțeles de vreun Dr. Dre sau Scott Storch… și voi fi vreun „next Slim Shady”… Eram copil… Acum nu mai vreau să fiu ca nimeni. Vreau să fiu eu, să-mi scriu propria poveste cu fapte și versuri.

    – Am înțeles că te-ai hotărât să pleci din țară. Care este motivul? Vei dori să încerci și acolo să cânți hip hop?

    – M-am hotărât să plec pe motivul oricărui român care se hotărăște să plece din țară, plus că aș mai „schimba aerul”, cum se spune. Aș avea șansa să pun punct, sau poate virgulă, în viața mea și în același timp e o experiență, o lecție, o oportunitate de a cunoaște oameni noi, de a privi „peste gard” și, poate, aș găsi „spărtura în zid” pe care nu am găsit-o în țară sau pe care nu am putut-o gestiona sau vedea, care ar fi destul de mare încât să scot capul și să mă fac auzit de către cine trebuie. Da, voi încerca să scot cel puțin un material și acolo, dacă nu, oricum voi scrie, deoarece e obiceiul fără de care, noi, scriitorii, nu putem trăi viața la întregul ei potențial.

    – Ce le spui celor care cred că hip hop-ul înseamnă doar zgomot pentru petreceri și celor care consideră acest stil muzical drept o amenințare pentru tineri, în sensul că le vorbește despre aspectele unei societăți depravate?

    – Nu prea consider că sunt în măsură să le spun ceva. Încă nu am spus eu tot ce aveam de spus în genul acesta de muzică. La urma urmei, fiecare om interpretează informația ce-l înconjoară în modul ce-l caracterizează. Eu ascult hip hop și când mă duc la o petrecere, și când mă relaxez, și când am o stare mai melancolică. Ăsta e un element care, din punctul meu de vedere, plasează genul acesta peste celelalte, deoarece se „mulează” pe orice circumstanță sau stare de spirit. Cât despre cei ce consideră acest gen ca fiind o amenințare, tot ce pot spune e că adevărul nu vine servit și ornat cu fundițe, ca o minciună. Acum depinde ce-ți place să „mănânci”.

    – Ce înseamnă pentru tine muzica?

    – Muzica pentru mine înseamnă cea mai lungă călătorie, un drum pe care-l bați toată viața, dar în același timp e și vehiculul cu care poți alege să te deplasezi pe parcursul călătoriei. E ca mașina aia nouă pe care ți-o cumperi, care e admirată de multă lume și detestată de cei care cred c-o pot conduce mai bine. Toți vor să se plimbe cu ea, dar nimeni nu-ți dă bani de benzină. Muzica e o mașină frumoasă, greu de șofat, greu de întreținut, greu de pornit. Dar odată pornită, îți garantez că-ți oferă drumul vieții tale.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.