Un an SPECIAL! :)





Special Arad împlinește astăzi un an – și nimeni și nimic cu adevărat important sau logic nu ne împiedică să sperăm că acest an a reprezentat doar începutul unei frumoase prietenii între noi și cei care ne citesc. O prietenie în cele mai elevate forme ale noțiunii.
Un an nu e cine știe ce durată în plan universal sau asociată relativului – dar e perioada, inclusiv mistic încărcată de sensuri, în care ai timp să dovedești că lucrurile pe care le ai de comunicat lumii din jurul tău, respectiv modul în care o faci, interesează lumea respectivă.
Statisticile de pe Trafic.ro – serviciul de analiză a traficului pe Internet – www.trafic.ro arată clar că DA: a meritat să începem demersul mediatic care a demarat… în trombă pe 7 aprilie, 2014, și DA, merită, în continuare, să muncim ca să creștem credibilitatea conținutului site-ului, să creăm ca să îl facem și mai atractiv, să ne exploatăm originalitatea și să investim în forma sa. Media de 10.000 de vizitatori unici pe zi, dar și cu „vârfuri” de peste 20.000 de cititori zilnic, la doar un an de la înființare, este argumentul forte pe care îl folosim în orice discuție.
Nu evităm să scriem despre nimic; exploatăm orice subiect, deschidem orice polemică și nu numai că nu ne e frică să „ne luăm” de potentații locali cu funcții și cu bani, ci chiar considerăm prioritare subiectele care-i includ. Acesta este, de altfel, și „ingredientul special” pe care-l folosim în orice articol – unul, de altfel, la îndemâna oricărui ziarist din acest județ – dar, vai!, atât de puțin folosit….
Suntem singurul cotidian online care și-a asumat și afișat un crez – așa încât sperăm că articolele noastre vor fi percepute, și în continuare, ca produse media ale acestui sistem de valori.
Vă dorim ce ne dorim și nouă la această mică aniversară: adevăruri interesante și suportabile, curățenie în suflet și spor… pentru ca aceste lucruri să se vadă și să rămână.
Comentariile portalului
Ăștia ca valea ar face bine să verifice cine s-a perindat pe la conducerea țării din 2005 până astăzi și cum a "evoluat" datoria țării și cine a fost (...)
Pt boți, vinbiti, roboti, cetățeni, anonimi, matricsi: nu mai pierdeți vremea pe aici, fuga la sediul AUR, asezati-va la rand sa vă luați tara înapoi🤣
Eu îmi exprimam convingerea că țara va fi salvată de cei doi de ii pupați voi toată ziua în dos. Euro la jumătate, litrul de benzină 1 leu. Că (...)