Ion Iliescu se află în stare critică la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu”
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, se află în stare critică, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”…
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, se află în stare critică, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”…
Primele 30 de pagini au fost suficiente pentru ca PAPIO să ajungă la Arad, la Joy’s, pe Domeniul Public. Nu pe când și-ar fi dorit…
Festivalul Sziget e pe cale să înceapă: szitizenii cu bilete speciale „moving in” vor putea să intre pe insulă din seara zilei de luni, 4…
Fostul președinte columbian Alvaro Uribe a fost condamnat vineri la 12 ani de arest la domiciliu, fiind găsit vinovat de obstrucționarea justiției și manipulare de…
La un an de la dispariția lui Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, filmul documentar „PHOENIX – Povestea”, realizat de regizorul Cristian Radu Nema, va fi…
De ieri a intrat în acțiune noul TVA, cei din jurul meu în rândul la casa de marcat erau în plină efervescență să vadă cu…
La Palatul Administrativ a avut loc, vineri, conferința de presă dedicată Festivalului Internațional de Șah Arad, ajuns la ediția a XVIII-a, care va debuta duminică,…
Un fost ministru și alți zece suspecți au fost arestați vineri în Serbia, în legătură cu prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad, care a avut…
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat vineri că, potrivit datelor americane, Rusia ar fi pierdut de la începutul anului peste 112.000 de militari în…
Un bărbat din Italia a fost tranșat și pus într-un coș de gunoi de către mama și partenera lui. Motivul crimei nu este încă cunoscut,…
UTA Arad a obținut o victorie importantă cu 2-1 pe terenul celor de la Petrolul, victorie care-i păstrează invincibilitatea și o pune deocamdată pe locul…
„Ar fi păcat ca acesta să fie potențialul maxim al echipei”, a spus Mihalcea azi noapte târziu la flashinterviul de după victoria cu Petrolul. UTA…
Pare ireal, dar UTA e pe locul 2 în Superliga. Gruparea arădeană se întoarce cu o victorie de la Ploiești după o nouă revenire pe…
Așa cum anticipam, antrenorul echipei UTA, Adrian Mihalcea, nu schimbă nimic înaintea duelului cu Petrolul! Tehnicianul a ales să mizeze pe aceeași formulă de start…
Poliția arădeană a trimis un comunicat care face referire la accidentul mortal care a avut loc astăzi în localitatea Zimand Cuz, acolo unde o femeie…
Eleonora Boi (39 de ani), soția fostului star din NBA Danilo Gallinari (36 de ani), a fost mușcată de un rechin în Puerto Rico, acolo…
A murit femeia care a rămas încarcerată în urma accidentului din această după amiază de la Zimand Cuz. Aceasta a fost preluată în stare de…
Cei de la Petrolul Ploiești sunt pregătiți să înfrunte UTA, meciul dintre cele două formații urmând a se juca în această seară de la ora…
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs astăzi la ieșirea din localitatea Zimand Cuz, pe un tronson de drum intens circulat. În coliziune au…
UTA joacă peste câteva ore pe terenul formației Petrolul Ploiești, meci care contează pentru etapa a 4-a din Superliga. Antrenorul echipei arădene, Adrian Mihalcea, spune…
Compania de Apă Arad informează utilizatorii că, în conformitate cu noile prevederi legale prin care se modifică, începând cu data de 1 august 2025, cota…
A început procedura de reducere a consiliul de administrație de la Aeroportul Arad, de la șapte la doar 3 membri. În ședința de Consiliu Județean…
Consiliul Județean Arad a obținut aprobarea consilierilor pentru împrumutul de 170 milioane de lei, ca măsură preventivă pentru posibilitatea de cofinanțare a trei proiecte europene,…
Câștigătorii celei de-a XV-a ediții a Festivalului Underground au fost anunțați la începutul lunii iulie, dar profitând de faptul că marele câștigător, actorul maghiar Harsányi…

În urmă cu o săptămâna am subliniat importanța evoluției identității când vine vorba de realizarea și păstrarea obiectivelor de sănătate și fitness, fapt care, pentru...
Acum doi ani, în cadrul unui program de mentorat despre cum să devin și eu un coach mai bun, a luat cuvântul John Demartini, psiholog,...
Etapa de depunere a dosarelor pentru concursul de ocupare a funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad s-a încheiat astăzi, 15 iunie,...

Un Ferrari roșu – cum să fie un Ferrari? – parcat ultracentral pe trotuar. Cu număr de Arad, nu e vreunui playboy occidental nimerit pe...
Sâmbăta dimineața aveam o întâlnire cu un amic și în drumul cu mașina spre locul de întâlnire mi-am zis să văd și eu cum au...
Cum v-am spus nu de mult, nu prea călătoresc cu tramvaiul. Nici în tinerețe nu prea „luam tramvaiul”, cu toate că mașinile nu erau peste...

Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...
Groapa care a apărut în carosabil în fața sediului Apelor Române din municipiul Arad, continuă să se adâncească de la o zi la alta, fiind...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...
Marcel Coraș, fostul mare fotbalist al României, împlinește 67 de ani. Lansat în fotbalul mare la UTA, echipă de la care a ajuns la echipa...

Respingerea formulei guvernamentale promovate în ultimele săptămâni de PSD reprezintă un eșec răsunător al strategiei politice construite de PSD în jurul negocierilor de culise, al...
Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă a vorbit într-o conferință de presă despre criza politică și organizarea Congresului PNL duminică. Acesta a reamintit un șir de...
Consilierul local Dorian Curcanu continuă clasamentul celor 5 drumuri din municipiu care sunt într-o stare deplorabilă, afectând mașinile, Iată ce transmite: „Zilele trecute am fost...

Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...
20 de ani au durat procesele dintre Familia Colțeu și locuitorii Nadășului. Deși cazul satului a fost cel notoriu, fiind o miză mult mai mare,...
Cu o seară înainte de Rusalii, oamenii legii, polițiștii din Chișineu Criș, au oprit în trafic o mașină în care se aflau doi bărbați, dintre...

Doi copii în vârstă de doi și patru ani au fost găsiți fără viață într-un autoturism al familiei, în sud-estul Franței, în contextul valului de...
Ucraina ar putea să își reconsidere propunerea privind un armistițiu pe actuala linie a frontului dacă Consiliul de Securitate al ONU nu adoptă o rezoluție...
Keir Starmer și-a anunțat luni dimineață demisia din funcția de premier al Marii Britanii, o decizie anticipată de presa britanică în ultimele zile. Într-un discurs...

Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...
Ferrari a prezentat primul său model complet electric, Luce, un automobil care marchează o ruptură vizibilă de tradiția de design a mărcii, scrie Profit.ro. Stilul...
CNAIR a identificat în mediul online portalurile web www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de Jos), care nu sunt autorizate de CNAIR...

Anthropic a dezactivat accesul la cele mai avansate modele AI ale sale, Claude Fable 5 și Claude Mythos 5, în urma unei directive emise de...
Nvidia pregătește lansarea unui supercip pentru calculatoare, un produs despre care compania spune că va schimba fundamental modul în care oamenii interacționează cu computerele lor,...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Premiera documentarului „Dincolo de fațadă: Lajos Szántay și Secessionismul arădean” în regia Dianei Gavra a avut loc vineri seară la Cinema Arta, evenimentul adunând un...
Arădenii sunt invitați în această seară la premiera documentarului „Dincolo de fațadă – Lajos Szántay și Secesionismul arădean”, un film dedicat arhitectului care și-a pus...
Arădenii sunt invitați vineri, 19 iunie, de la ora 19:00, la Cinematograful Arta, la premiera documentarului „Dincolo de fațadă: Lajos Szántay şi Secessionismul Arădean”, o...

Special New Music revine după o pauză îndelungată cu muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Piese noi de la Jack White,...
Vineri, 12 iunie 2026, de la ora 18:00, Sala de Arte a Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad devine spațiul în care poezia iese din...
Arădenii sunt invitați la o nouă ediție a concertului anual Pop‑Rock Simfonic, devenit deja tradiție în programul cultural estival al orașului. Evenimentul, organizat de Filarmonica...

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a dat undă verde achiziției de peste 110 miliarde de dolari prin care Paramount preia Warner Bros. Discovery, una...
Fanii francizei SF Stargate au primit o veste proastă, neașteptată: noul serial dezvoltat de Amazon MGM Studios pentru platforma Prime Video a fost anulat oficial,...
Luna mai 2026 confirmă dominația Disney+ și Prime Video în preferințele utilizatorilor români de streaming, potrivit datelor JustWatch. Dacă la categoria filmelor Disney+ reușește o...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

S-a dat startul preselecțiilor pentru o nouă ediție a tradiționalului concurs de frumusețe Miss Arad 2026. Anul acesta, competiția își păstrează dinamismul și se va...
La doar șase luni după logodnă, fotbalistul arădean Dennis Man și partenera sa, Alexandra Grigoriță, se pregătesc să se căsătorească religios pe 18 iunie, într-un eveniment...
Festivalul Berii Arad intră într-o nouă etapă și anunță oficial schimbarea locației pentru ediția din 2026. După 27 de ani de tradiție, unul dintre cele...

Inspectoratul de Poliție informează că miercuri, 17 iunie, un tânăr motociclist a fost amendat și a rămas fără carnet după ce a condus prin oraș...
Un arădean de 65 de ani a fost amendat cu 6.000 de lei pentru depozitările făcute fără acordul vecinilor în spațiile comune dintr-un imobil din...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii din Almaș au prins un hoț care a furat în mod repetat dintr-un magazin. Acesta este un...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)