Moment de reculegere în memoria eroilor Revoluției din Arad
Ședința extraordinară de Consiliu Local Municipal de luni, 22 decembrie, a început, imediat după intonarea imnului de stat, cu un moment de reculegere pentru regretatul Valentin Voicilă, care a murit recent, dar și pentru toți revoluționarii arădeni care și-au pierdut viața în 1989.
Ziua aceasta, în urmă cu exact 36 de ani, a marcat preluarea puterii locale de către manifestanți și colapsul autorităților comuniste din municipiu. Aradul s-a înscris astfel în acea zi printre orașele care, imediat după Timișoara, au trecut rapid de partea Revoluției.
În Arad, în timpul Revoluției din decembrie 1989, au murit în total 19 persoane, conform bilanțurilor istorice, iar alți 5 arădeni și-au pierdut viața în alte orașe (Timișoara, București și Turda). De asemenea, în Arad au fost rănite 38 de persoane în contextul confruntărilor care au avut loc între 22 și 25 decembrie 1989.
Valentin Voicilă a fost o figură marcantă a Revoluției din decembrie 1989 la Arad, recunoscut pentru rolul său civic și de conducere în acele zile, din 22 decembrie preluând conducerea provizorie a județului, implicându-se în primele decizii politice ale perioadei post-comuniste. El a murit chiar în această toamnă, la data de 27 noiembrie. A avut 67 de ani.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)