Desley Ubbink și-a anunțat retragerea din fotbal la doar 32 de ani
Desley Ubbink a anunțat oficial că meciul pierdut de Metaloglobus în fața Unirii Slobozia a fost ultimul său joc din carieră. Mijlocașul ofensiv olandez a ajuns la Metaloglobus în vara acestui an, echipă aflată pe ultimul loc în clasament, pentru care a reușit un gol și două pase decisive.
La masa festivă de final de an a clubului, Ubbink a fost surprins de colegi, primind un tricou semnat de întreg vestiarul. Vizibil emoționat, fotbalistul le-a transmis un mesaj de mulțumire: „Vă mulțumesc pentru aceste luni dificile și frumoase. A fost o plăcere să joc cu voi și să vă cunosc. Vă doresc tot ce e mai bun pe viitor!”.
UTA a fost prima echipă din România din cariera lui Desley Ubbink. Sosind în vara anului 2021 la Arad, acesta a devenit primul jucător olandez din istoria Bătrânei Doamne. A evoluat la UTA până în iulie 2023, perioadă în care a adunat 79 de meciuri, marcând 6 goluri și oferind 13 assisturi.
Apoi, Ubbink a mai evoluat în fotbalul românesc pentru Corvinul Hunedoara, în preliminariile cupelor europene din vara anului 2024 după ce „corbii” câștigaseră Cupa României, precum și pentru FC Bihor, în Liga a 2-a, înainte de a ajunge la Metaloglobus.
Format la RKC Waalwijk, Desley Ubbink are o carieră bogată în mai multe campionate europene și asiatice. De-a lungul timpului, a mai jucat la Taraz și Shakther Karagandy (Kazakhstan), AS Trencin (Slovacia), Podbeskidzie (Polonia), FC Emmen (Olanda), Corvinul, FC Bihor și Metaloglobus. Cea mai lungă perioadă din cariera sa rămâne cea de la AS Trencin, unde a bifat 81 de apariții oficiale.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)