vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Trebuia să stea în carantină dar a mers fără bani la… prostituate! Jandarmii din Arad l-au amendat cu 3.000 de lei

    de - | 21 noiembrie 2021, 5:05 PM | Știri Arad

    0

    Sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciu, a depistat un bărbat de 33 de ani din Olt, care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu, deși s-a întors de curând dintr-o țară declarată zonă cu risc epidemiologic ridicat, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Arad.

    Bărbatul a fost depistat la o pensiune din municipiul Arad, în urma unui apel la 112 efectuat de către o femeie care a reclamat că bărbatul i-ar fi datorat o sumă de bani și nu mai vrea să-i înapoieze.

    Jandarmii s-au deplasat la adresa indicată, au identificat cele două persoane, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de tip ,,coronavirus asociat” și avea obligația legală să stea în carantină la domiciliu 14 zile, respectiv până în data de 30 noiembrie inclusiv. Cu privire la urgența reclamată s-a constatat că divergențele dintre cei doi au pornit de la o neînțelegere privind cuantumul sumei cerute de către femeie pentru anumite servicii oferite.

    Având în vedere cele constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat, conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

    De asemenea, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă de 500 de lei pentru atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, conform Legii 61/1991 R, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.