Bienala Internațională de Desen Arad revine în luna noiembrie. Artiști din România și din străinătate expun la două galerii
Bienala Internațională de Desen Arad se desfășoară în perioada 6 noiembrie 2026 – 6 ianuarie 2027, la Galeria Națională de Artă Delta și Galeria de Artă Alfa din Arad. Evenimentul este organizat de Filiala Arad a Uniunii Artiștilor Plastici din România și își propune să aducă în prim-plan desenul ca formă de expresie în arta contemporană.
Vernisajul va avea loc vineri, 6 noiembrie, de la ora 18:00. Directorul de proiect este Anamaria Șerban, iar comisarii expoziției sunt Cosmin Moldovan, Adrian Sandu și Iulian Matei.
Bienala este deschisă atât artiștilor plastici, membri titulari sau stagiari ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, cât și absolvenților universităților, facultăților și institutelor de artă din țară și din străinătate.
Selecția lucrărilor a fost realizată de juriul întrunit în data de 16 octombrie 2026. Numele artiștilor selectați nu au fost făcute publice înaintea deschiderii expoziției, publicul urmând să îi descopere la vernisaj, dar se știe că majoritatea participanților provin din România și printre expozanți se numără și artiști din numeroase țări europene, precum și câțiva artiști de peste mări.
Un principiu fundamental al bienalei îl reprezintă promovarea mediilor tradiționale și universale de expresie plastică: cărbunele, creionul, creta, tușul și baițul pe hârtie. În consecință, regulamentul nu permite participarea lucrărilor realizate prin tehnici de multiplicare, imprimare, fotografie sau prin mijloace numerice, digitale, CGI ori asistate de aparate și calculator.
O tradiție artistică reluată
Bienala Internațională de Desen Arad are o istorie importantă în peisajul artistic românesc. Înființată în 1979, aceasta a fost prima bienală de desen din România și a reprezentat, până în 2003, singurul eveniment de acest gen din țară. După o perioadă de întrerupere, bienala a fost relansată în 2022, contribuind la readucerea desenului în atenția artiștilor și curatorilor din România.
Ediția din acest an continuă demersul de susținere a desenului ca mediu artistic autonom și de explorare a posibilităților sale de expresie în contextul artei contemporane.
Evenimentul este organizat de Asociația „Filiala din Arad a Uniunii Artiștilor Plastici din România”, cu finanțarea asigurată de aceeași asociație și de Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 6 noiembrie 2026 – 6 ianuarie 2027, la cele două spații expoziționale din Arad.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)