sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Transsexual arestat la Salonta! S-a răzbunat pe un adolescent care i-a respins avansurile

    de Special Arad | 21 februarie 2021, 7:01 PM | Regional

    0

    Premieră la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, unde procurorii au deschis primul dosar penal pe numele unui transsexual. Tânărul în vârstă de 25 ani din Girişu Negru, comuna Tinca, este acuzat de o poveste şocantă: a pus la cale un scenariu de-a dreptul penal ca să se răzbune pe un adolescent de 15 ani de care se îndrăgostise şi care i-a respins avansurile!

    Potrivit ebihoreanul.ro, tânărul, Ionuţ Daniel J., a implicat-o în planul său de răzbunare şi pe nepoata sa de 12 ani, aflată în vizită la bunicii din Girişu Negru, împreună cu care individul locuieşte. Unchiul a convins-o pe fată să-l seducă pe adolescent, iar pentru asta a organizat o petrecere, în timpul căreia le-a turnat celor doi copii alcool în pahare, i-a pus să se uite la filme pornografice şi apoi i-a trimis în camera lui, unde, în prealabil, şi-a plasat şi telefonul cu aplicaţia de înregistrare pornită, înregistrând actul sexual.

    Ulterior, Ionuţ Daniel J. a distribuit filmuleţul pe Facebook, unde are mai multe conturi sub diverse pseudonime şi peste 4.000 de persoane care îi urmăresc postările, majoritatea fotografii şi filmuleţe video deocheate în care apare îmbrăcat ca femeie.

    Povestea s-a petrecut anul trecut, în timpul vacanţei de vară, dar a ieşit la iveală abia la sfârşitul săptămânii trecute, când copila de 12 ani a prins curaj şi i-a mărturisit mamei sale ce s-a întâmplat.

    Luni, femeia a şi reclamat abuzul, iar două zile mai târziu, transsexualul a ajuns în Arestul Poliţiei Bihor, întâi reţinut pentru 24 de ore, iar apoi, joi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru instigare la act sexual cu un minor, respectiv pentru coruperea sexuală a nepoatei sale.

    Citește mai multe detalii cu click pe ebihoreanul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.