sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tinerii arădeni se vor putea educa printr-un program unic în lume, susținut de 14 câștigători ai Premiului Nobel pentru Pace

    de Special Arad | 27 mai 2019, 11:59 AM | Educaţie | Recomandările editorilor

    0

    Un ONG din Arad va aduce un program educațional pentru tineri unic în lume, realizat și susținut de 14 câștigători ai Premiului Nobel pentru Pace. Realizarea aparține asociației „Ofensiva Tinerilor”, care a reușit să facă din Arad unul dintre cele 6 orașe din Europa unde programul va fi prezent pentru prima data pe continentul nostru.

    Programul „PeaceJam” va oferi o abordare inovatoare în educarea tinerilor arădeni, ajutându-i să dobândească așa-numitele „abilități ale secolului 21”. Pentru primul an organizația își propune să implice minim 200 de elevi și sa ajungă la peste 1000 dintre ei în următorii doi.

    La nivel mondial, mai mult de 1 milion de tineri de pe toate continentele lumii au beneficiat de pe urma „PeaceJam”. Evaluările de până acum au arătat că in urma implicării în program numărul de cazuri de bullying din școlile participante scade, beneficiarii prezintă rezultate școlare îmbunătățite și arată o creștere a abilităților emoționale și sociale cum ar fi conștiință de sine, conștiință socială și responsabilitate în luarea deciziilor.

    Printre personalitățile cele mai cunoscute care sunt implicate în program se numără laureați ai Premiului Nobel pentru Pace ca Sfinția Sa Tenzin Gyatso – cel de-al paisprezecelea Dalai Lama, Desmond Tutu – activist împotriva apartheid-ului din Africa de Sud alături de Nelson Mandela sau Betty Williams – activistă nord-irlandeză pentru pace. În acest context, un element important al proiectului este acela că va permite celor mai activi dintre profesorii și elevii implicați să se întâlnească cu unii dintre acești laureați în cadrul unor conferințe dedicate. Asociația a reușit chiar să identifice resurse financiare care să asigure participarea gratuită la aceste evenimente a elevilor pentru care efortul financiar necesar ar fi prea mare.

    „Suntem mândri că Aradul va fi printre primele orașe Europene în care programul ajunge și că reușim în continuare să oferim tinerilor noștri oportunități educaționale care sunt adaptate nevoilor dar și preferințelor lor. Societatea e într-o continuă schimbare iar proiecte de acest fel îi ajută să se adapteze mult mai ușor la noile realități pe care le vor confrunta, aspect care este oarecum neglijat de programa școlară actuală” a declarat Adrian Hristescu, manager în cadrul proiectului.

    În implementarea acestei inițiative Ofensiva Tinerilor va beneficia de sprijin din partea Inspectoratului Școlar Județean Arad, care a devenit recent partener în cadrul proiectului. În urma acestui acord școlile din județ vor beneficia gratuit de curriculum-ul PeaceJam, fiind scutite de taxa de 250 USD/școală percepută de fundația PeaceJam pentru acces la program. În plus, tot gratuit, cadrele didactice vor fi formate și sprijinite de traineri cu experiență din cadrul rețelei de formatori a programului. În primii doi ani o parte din costuri vor fi cofinanțate de Uniunea Europeană printr-un grant oferit E.P.T.O. – Rețeaua Europeană de Formare Inter-Pares, din care și Ofensiva Tinerilor face parte.

    Înscrierile școlilor și a cadrelor didactice interesate au început deja și vor continua până în luna iulie. De altfel asociația invită pe toți cei interesați de oportunitate să o contacteze la adresa de email [email protected] sau prin intermediul paginii de social media https://www.facebook.com/OfensivaTinerilorArad/

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.