Oamenii legii au confiscat țigări de contrabandă în valoare de 2,2 milioane euro, dintr-un TIR, în zona Pecica
Polițiștii de frontieră arădeni informează că au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 845.000 de pachete cu ţigări de contrabandă în valoare de peste 2,2 milioane de euro.
În data de 6 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de contrabandă, în zona de competență, iar în jurul orei 02.00, au oprit pentru control, pe comunicație Pecica – Arad, un autocamion cu semiremorcă, condus de un cetățean român, în vârstă de 48 de ani.
La controlul efectuat, oamenii legii au descoperit, în cala automarfarului, mai multe baxuri de țigări. Mijlocul de transport și șoferul au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu pentru verificări.
La inventarierea bunurilor, a reieşit faptul că în colete erau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 845.000 de pachete cu țigări, în valoare de peste 2.200.000 de euro, bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Din informațiile pe care le deținem, avea numere de înmatriculare de Galați, șoferul nu este din Arad. Acesta nu se deplasa către ieșirea din țară, ci intrase în țară cu țigările.
Comentariile portalului
Familia Ceaușescu!!
Buna vointa nu o sa gaseasca la institutiile astea, desi legile sunt de partea femeii, inclusiv constitutia. Eu ma lupt de un an ptr ceva asemanator cu o primarie care (...)
EU NU INTELEG UN LUCRU DE CE TE PUI TU SA TRAZESTI UN DITAMAI PRIMAR DACA NICI STOLUL DE CIORI DE SUB GEAMUL LUI NU A REUSIT. EL ACUM VREA (...)