Trei percheziţii domiciliare au fost efectuate, pe 5 şi 6 aprilie 2022, în judeţele Neamţ şi Botoşani, ele vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat.
Membrii acestuia au înfiinţat o fabrică de ţigări şi au achiziţionat zeci de tone de tutun, pentru „producţie“. Dacă nu intrau pe fir anchetatorii, afacerea ar fi adus un profit de circa 2 milioane de euro.
„Grupul infracţional era specializat în producerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat, (…) folosirea unei embleme şi a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant, precum şi producerea, depozitarea unor mărfuri purtând mărcile folosite legitim de alt comerciant, în scopul de a induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari şi contrafacerea unei mărci“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române de Frontieră.
Cercetările au arătat că zece persoane au fost implicate în activităţile de confecţionare a unor ţigarete contrafăcute. În acest scop, suspecţii au achiziţionat, în cursul anului 2021, o fabrică pe care au instalat-o într-o hală dintr-un fost complex zootehnic, situată în apropierea localităţii Humuleşti, judeţul Neamţ.
A urmat apoi cumpărarea a circa 20.000 de kilograme de tutun mărunţit, a unei mari cantităţi de carton imprimat cu sigla unui comerciant cunoscut, foiţe din folie de plastic, foiţe de hârtie şi filtre, intenţia fiind de a fabrica 1.000.000 pachete de ţigarete, fără a deţine autorizaţie în acest sens.
„Aceste pachete de ţigarete puteau fi vândute pe piaţa neagră, la prima mână, cu suma totală de 2.000.000 de euro. Pentru a asigura conspirativitatea locaţiei în care era amplasată fabrica, aceasta era monitorizată de membrii grupării. De asemenea, pentru a nu putea fi descoperită cu ajutorul unor camere care funcţionează pe principiul termoviziunii membrii grupării au placat clădirea cu polistiren“, a mai transmis Poliţia de Frontieră
Comentariile portalului
Da, așa este sau aproape, iar în ceea ce îl privește pe Bibi, numai mâine nu-i poimâine...
ce asociatie care si unde ; asociatia cu frati nostri de scandal ; ca a; lceva ce ; principiul ; daca nu existau uni nu erau alti ; dar voi stelisti pana la moarte
De ce l-am mai împușcat, în decembrie 89, pe Realesu?