Praznicul de Pită Nouă, la Beliu și Pecica
Luna august aduce în prim-plan sfințirea Pitei noi, o tradiție care este așteptată cu multă bucurie și nerăbdare în localitățile Beliu și Pecica. Cele două…
Luna august aduce în prim-plan sfințirea Pitei noi, o tradiție care este așteptată cu multă bucurie și nerăbdare în localitățile Beliu și Pecica. Cele două…
O remorcă și un excavator compact, estimate la aproximativ 26.000 de euro și căutate pentru confiscare de autoritățile din Belgia, au fost descoperite de polițiștii…
Aşa arată dezastrul: peste o treime din culturile de grâu și rapiță înființate în toamna anului 2025 în județul Arad au fost afectate sever de…
În România, înjurătura și nuditatea au multe în comun. Ne plac amândouă, dar ne ferim să recunoaștem. Vorbim despre ele de parcă ar fi fost…
Continuăm prezentarea celor mai importante investiții planificate în orașele județului Arad. Dacă în prima parte am trecut în revistă orașele Sântana, Ineu și Chișineu-Criș, respectiv…
Prima zi a Campionatului Mondial al Ciobăneștilor Belgieni, organizat în premieră în România, a adunat la Pecica sute de iubitori ai sporturilor canine și aproximativ…
Un camion încărcat cu țigări de contrabandă a fost oprit astăzi pe autostrada Arad-Nădlac, în apropiere de Pecica. În vehicul se aflau, potrivit primelor estimărilor,…
Polițiștii au prins doi bărbați care ar fi fost făptașii unui furt de autoutilitară de pe raza localității Pecica. Ei au fost reținuți pentru 24…
Amedea Saletti, în vârstă de 28 de ani, este persoana decedată care a fost găsită sâmbătă seara în râul Mureș, în zona orașului Pecica. Tânăra…
Pomperii militari din cadrul ISU Arad au fost contactați prin apelul de urgență 112 cu informația că a fost observat un cadavru plutind pe râul…
Un raport al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Arad privind stadiul implementării „Planului de menținere a calității aerului în județul Arad 2021–2025” arată…
Județul Arad marchează sâmbătă, 28 martie 2026, Ora Pământului printr-un program amplu de recitaluri corale susținute de copii și tineri din cadrul Programul Național Cantus…
Adjunctul ministrului de Externe al Ungariei, Magyar Levente, a făcut recent o vizită la Pecica, unde primarul Petru Antal i-a prezentat proiectul de reabilitare a…
În prima zi a anului, la orele amiezii, pompierii militari arădeni s-au deplasat în Pecica, pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o casă….
Primăria orașului Pecica a informat cetățenii, pe pagina oficială de Facebook, că a luat decizia de a renunța la spectacolul de artificii în noaptea dintre…
Șoferul camionului în care au fost descoperite 278.990 de pachete de țigări de contrabandă – evaluate la 6,7 milioane de lei – într-o parcare la…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat într-un TIR condus de un cetățean român aproximativ 279.000 de pachete de țigări…
Doi bărbați în vârstă de 48, respectiv 45 de ani, din localitățile Semlac și Pecica, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce…
Unirea Sântana și Progresul Pecica au încheiat la egalitate derby-ul arădean din etapa a 7-a a Ligii a 3-a. Într-un alt meci, Viitorul Arad s-a…
Comunicat. Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează următoarele: În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Pecica, a fost identificat un bărbat de 57 de ani, cetățean…
Polițiștii arădeni și maghiari și-au testat viteza de reacție, precum și modul de intervenție în cadrul unui exercițiu ce a avut loc joi, 21 august,…
Traficul rutier a fost restricționat pe autostrada A1, la Pecica, după ce un microbuz care transporta pepeni s-a răsturnat pe carosabil în urma unei tamponări…
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc luni seara între Pecica și Semlac, la fața locului intervenind echipajele de…
Polițiștii arădeni au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, confrom informării IPJ Arad, acțiuni de amploare în orașele Pecica, Lipova, Curtici și localitățile învecinate. Raziile…

Consumul de medicamente a crescut, la nivelul județului Arad, cu peste 23% în numai doi ani și a ajuns în 2025 la 244,42 milioane de...
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că sistemul sanitar se confruntă cu un deficit de 98 de milioane de lei, necesar pentru acoperirea...
Serviciile de Ambulanță din România au ajuns într-un punct critic, avertizează Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța. Potrivit analizei făcute la începutul lunii septembrie,...

Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...
Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a avertizat, într-o declarație susținută în plenul Senatului, asupra consecințelor legitimării politice a AUR de către PSD. Anghel a...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, a criticat, în plenul Senatului, contrastul dintre discursul PSD despre solidaritate și grija pentru românii vulnerabili și stilul de...
Atacurile președintelui PSD Arad, Mihai Fifor, la adresa primarului Timișoarei Dominic Fritz, în care a folosit expresii discriminatorii, care incită la ură, au fost sancționate...

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

Ursula von der Leyen se pregătește să susțină miercuri, în Parlamentul European, ultimul ei discurs despre Starea Uniunii din actualul mandat, un moment în care...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...

Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...
Asociația ADFABER a lansat cea de-a XII-a ediție a competiției naționale „Învață să programezi cu Alice”, un program educațional complet gratuit prin care elevi de...

Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...
Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...
Filmul „Eu contez” („I Matter”), regizat de Alina Șerban, a fost recompensat cu premiul publicului în secțiunea Venice Spotlight a Festivalului Internațional de Film de...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...
Particles – Intermedia Lab & Music Festival revine, între 25 și 27 septembrie 2026, pe malul Mureșului din Arad, pentru cea de-a șaptea ediție. Sub...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați, Adrian Despot, Kiki...

Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...
Creatorii serialului „South Park”, Trey Parker și Matt Stone, au anunțat că producția va purta un nou nume – „South America” – o decizie prezentată...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
IPJ Arad transmite că, în cadrul acțiunilor de monitorizare a vitezei de deplasare pe drumurile din municipiu, polițiștii au prins un tânăr motociclist care conducea...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)