Se testează capacitatea portantă a noului pod peste Mureș, din cadrul centurii de Est a Aradului





Pe noua centură de Est a Aradului, la noul pod peste Mureș, s-au făcut astăzi teste de încercare cu convoiul.
Această operațiune implică testarea capacității portante a podului, pentru a verifica conformitatea acestuia cu cerințele proiectului. Au fost folosite camioane care au traversat podul, generând sarcini dinamice și statice ce simulează condițiile reale de exploatare, transmite DRDP Timișoara.
Vehiculele au fost așezate în convoi pe pod, creând o încărcare statică. Poziționarea s-a făcut strategic pentru a testa zone critice, în special secțiunile centrale și punctele de sprijin. Convoiul a fost pus în mișcare pentru a genera încărcări dinamice, simulând traficul real.
Testul este o metodă practică ce simulează foarte bine condițiile reale de exploatare a unui pod nou. Această operațiune este esențială pentru a garanta siguranța și durabilitatea podului, mai ales când acesta traversează obstacole naturale majore, precum un râu.
Comentariile portalului
Mulțumesc
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)