Organizația Criticilor de Teatru din Ungaria îi cere Maiei Morgenstern să se mai gândească





Așa cum v-am informat de câteva zile (vezi aici), actrița noastră de talie internațională, Maia Morgenstern, a fost prinsă fără voia ei într-un scandal izbucnit în lumea teatrului din Ungaria.
Anunțată ca una dintre cei care vor conduce clasa de teatru evreiesc care se va înființa la anul la Facultatea de Teatru și Film din Budapesta, Organizația Criticilor de Teatru din Ungaria (Színházi Kritikusok Céhe) îi cere, într-o scrisoare deschisă publicată azi, 13 Noiembrie, să se mai gândească, să se documenteze, eventual chiar printr-o vizită la Budapesta, înainte să accepte invitația de a preda la clasa anunțată de actorie evreiască.
Fără să intrăm în amănunte, scandalul a izbucnit mai mult datorită conotațiilor politice ale inițiativei, toți cei implicați, în frunte cu directorul Teatrului Național din Budapesta, fiind adepți ai regimului Orban.
În această situație rolul Maiei Morgenstern ar fi unul de imagine, de oferire a unei legitimități inițiativei, contestate de o parte importantă a oamenilor de teatru din Ungaria. Printre motivele principale care ar cere documentare din partea actriței Teatrului Evreiesc din București, așa cum apare în scrisoarea deschisă, ar fi tocmai situația Teatrului Evreiesc din Budapesta, Teatrul Gólem, neglijat de oficialitățile maghiare și lăsat în afara proiectului.
Cert este că actrița noastră se află într-o situație mai mult decât complicată, ingrată chiar. Deocamdată nu a reacționat, tensiunea crește, așa cum se întâmplă pe scenă când se joacă pe bune, să sperăm că Maia va alege soluția cea mai bună.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)