joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Subcarpați, Vița de Vie și Vanotek au dat startul distracției la Arad Open Air Festival! Urmează „artileria grea” | Foto

    de Tomck@t | 15 septembrie 2018, 12:17 PM | Muzică | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    (foto: Raluca Medeleanu)

    Prima seară la Arad Open Air Festival de la Aeroport a început greoi, dar și-a atins punctul maxim la concertul trupei Subcarpați, de care arădenii pur și simplu nu se mai satură și nici nu se vor sătura prea curând. De altfel, au participat la festival nu doar arădeni, ci și o mulțime de tineri din județele Timiș, Bihor, Caraș-Severin, Sibiu și chiar Neamț și Vaslui, respectiv din București (sau cel puțin asta indicau plăcuțele numeroaselor mașini parcate până la intrarea în pădurea Ceala).

    Evenimentul anului la Arad, care se vrea „cel mai mare festival din vestul țării”, părea că nu mai vrea să înceapă la primele ore ale serii, dar arădenii de la trupa B.TON au dat (be)tonul și au adunat lumea în fața scenei principale într-un timp foarte scurt, chiar dacă au reușit să cânte doar cinci piese, ca să se integreze în timpul alocat în program. A urmat Vița de Vie, care a reușit să tripleze numărul publicului, ca mai apoi numărul să se dubleze (sau chiar să se tripleze încă o dată) în momentul în care a urcat pe scenă Subcarpați.

    Trupa de folclor underground efectiv nu a fost lăsată să plece de pe scenă, prelungind cu două sau trei piese intervalul orar alocat în program. Publicul a devenit de-a dreptul euforic în mod special atunci când solistul, Bean, a dezvăluit că în cadrul acestui festival au început să filmeze două videoclipuri, unul pentru Subcarpați și unul pentru un proiect alternativ a doi membri din trupă, Vali Umbră și DJ Power pe Vinil, și anume Frații Grime.

    A urmat Vanotek, DJ-ul și producătorul muzical român aflat „pe val” în prezent, care a „înnebunit” tineretul, așa cum era de așteptat, iar jocurile de lumini și lasere au colorat bezna nopții și somnul (nu chiar atât de) lin al copacilor din depărtare, de la marginea Pădurii Ceala.

    Din programul primei seri au mai făcut parte Nervo, Ninho, Anna Tour și DJ-ii de la celelate două scene, Kidu, Nilamarva, Tension, Radu M, Yousef, Jose Maria Ramon, Snazu, Addo vs. Macarie, Lamache, Maayan Nidam și Herodot.

    Prima seară a festivalului s-a „consumat” în mare parte pe scena principală și în toiul nopții, însă un festival înseamnă o adevărată vacanță de câteva zile pentru participanți, zi și noapte, cu o sumedenie de oferte pentru petrecerea timpului liber. Să vedem cum va evolua festivalul în următoarele zile, adică astăzi și mâine, când urmează adevărata artilerie grea a programului: ATB, Goran Bregović and his Weddings and Funerals Orchestra, Mahmut Orhan, Fumiya Tanaka și Thomas Melchior (Tofu Production), Șuie Paparude, Vama, OCS, Gojira & Planet H și mulți alții! Vezi aici programul complet al concertelor, pe zile și pe ore!

    Ne vedem la festival!

    Foto: Raluca Medelanu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.