vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ștrandul ar urma să se deschidă de la 1 iunie. Un fost bazin va deveni „skatepark”

    La cum se prezintă situația pandemiei la ora actuală, autoritățile se pregătesc să deschidă oficial Ștrandul Neptun la data de 1 iunie.

    Într-o conferință de presă susținută la Primărie, directorul Recons Nicolae Mehelean și primarul Călin Bibarț au spus că pregătirile pentru deschiderea ștrandului sunt pe ultima sută de metri, acum se mai fac mici reparații, la bazinele mari stația de tratare a apei e deja funcțională, mai urmând doar să se vopsească bazinele și să se facă o curățenie generală, iar apoi să se încălzească apa. Toate acestea ar urma să fie finalizate înainte de 1 iunie, dată limită la care aceștia speră să se deschidă sezonul. De asemenea, plănuiesc ca în decursul acestei veri să organizeze trei pool party-uri.

    Decizia finală însă aparține CNSU și DSP, iar ei așteaptă hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial.

    De câțiva ani, când ne referim la Ștrandul Neptun însă trebuie să luăm în considerare două părți: partea bazinelor, care e administrată de Recons, și partea comercială, care în acte a fost încadrată ca „parc” pentru a renunța la tariful de intrare și care astfel acum e administrată direct de Primăria Arad. La partea comercială, Călin Bibarț a spus că așteaptă săptămâna aceasta să obțină autorizație de demolare pentru construcțiile din spatele restaurantului Ratio. La ora actuală, Primăria a terminat de întabulat toată zona, au făcut CF-uri pentru toate spațiile și următorul pas este să verifice toate contractele de concesiune și de închiriere care au fost realizate după Revoluție, pentrua vedea ce condiții au fost puse, cât s-a respectat din ele, iar pe viitor se va întocmi inclusiv un PUZ (Plan Urbanistic Zonal) pentru a putea moderniza aspectul zonei respective.

    În această vară se va mai face o modificare, anume bazinul de copii care a rămas părăsit între căsuțe (spre zona Polivalentă) va fi transformat într-un soi de skatepark, pentru tinerii iubitori de acest sport. Vor fi montați și stâlpi de iluminat, pentru a putea fi folosit și când e întuneric.

    La partea de bazine, tarifele de intrare rămân neschimbate, dar în continuare rămân închise bazinele pentru copii. Nicolae Mehelean a explicat că decizia are de a face cu faptul că aparatura de filtrare a apei nu este la standardele cerute de Ministerul Sănătății, însă estimează că anul viitor se vor face lucrări de modernizare totală, în cadrul cărora se vor schimba și toboganele și structura bazinelor pentru copii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.