Întuneric. Nici nu ai fost catapultat încă în poveste, dar te învăluie deja o stare de încordare. Suspansul este palpabil. Sau poate ți se pare. E ca o amintire difuză, ascunsă cu brutalitate în subsolul percepției, într-o temniță obligatorie a subconștientului. Apoi, amintirile revin în fragmente, se aud mișcări, agitație, gâfâieli, se aude o minge, tropăieli pe podea. Încet, cu precauție, se pune lumină în mijlocul scenei. Amintirile capătă o formă vagă, apoi din ce în ce mai clară. E un teren de joacă, nimic ieșit din comun. Patru băieți energici și o fată care, vizibil, se simte bine în preajma lor. Minori cu toții, ea fiind cea mai tânără, 14 ani, băieții în jur de 16, 17 ani. Ea se leagănă pe o hintă, zâmbește, numai ea știe la ce visează. Nu de parcă ar avea secrete. Divulgă numaidecât că visează la motoare. Este o puștoaică îndrăzneață, nu îi e frică de nimic, susține ea sus și tare, „se dă mare”, bea cu băieții, vrea să se distreze, iar băieții au idei spontane pentru distracție: „ieșim mai târziu la lac, îți place peștele?”. Se pare că ai greșit. Nu mai simți nicio încordare, nu e nimic ce să te îngrijoreze. Niște tineri care interacționează, abia s-au cunoscut și sunt doar curioși, totul e o joacă adolescentină. Încă nici măcar nu flirtează, băieții se atenționează între ei să se tempereze, sar ca arși în caz că vreunul întrece limita, în caz că unul devine puțin mai îndrăzneț, mai băgăreț, mai impulsiv. În mod vizibil, adolescentei i s-au aprins călcâiele după băiatul cel mai înalt și mai atletic, probabil și cel mai „experimentat”. Pare să fie chiar cel mai amabil. Apoi se face din nou întuneric. Subconștientul a stins nevrotic luminile. Până aici îți e permis să-ți amintești, restul ai vrea, trebuie să uiți. Doar că nu mai ai nicio scăpare. Povestea abia acum a început. Suntem în sala de judecată. Este momentul recunoașterii vinovăției. Capete aplecate. Rușine. „Spune! De ce ai făcut-o?”.

Ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Teatru Nou (FITN) a debutat călcând cu forță și cruzime într-un subiect sensibil, o temă îngrijorătoare și înfiorătoare pentru orice sex, la orice vârstă. Un caz teribil pentru un minor sau minoră pentru că, în concordanțe proaste, puteai să fii tu în această poveste și un caz sinistru pentru cei în vârstă, mai ales pentru părinți, pentru că fata ta sau băiatul tău putea fi protagonistul acestui caz reprobabil și, în definitiv, trist, dincolo de orice scandal societal, mediatic sau justițiar.

Este vorba despre un viol, dar o infracțiune comisă în circumstanțe puțin mai complicate, o dilemă juridică anevoioasă pentru orice arbitru al societății, fie că vorbim de avocați, de jurați, de judecător sau de gura și ochii lumii. Și-a cerut-o singură? De ce nu a țipat să se oprească? De ce nu a opus rezistență? De ce mărturiile celor învinovățiți și rezultatele medicale indică faptul că actul sexual nu i-a provocat durere, ci plăcere? De ce a intrat în joc până la capăt? Cine a greșit? Cine a sărit peste gard? Avem vinovați fără drept de apel sau victime imature? Sunt avocații prea blânzi cu tinerii acuzați? Este judecătoarea mult prea „pornită” să facă dreptate în numele fetei? Desigur, nu acestea sunt întrebările esențiale, dar se parcurg toate variantele, astfel ca privitorul, „judecătorul din afară”, să pună în balanță toate acuzațiile, toate mărturiile și, nu în ultimul rând, prejudecățile. Întrebarea capitală este dacă va triumfa dreptatea peste misoginismul congenital în sistemul justițiar? Dacă se va trece peste epifonemul „și-a cerut-o singură”.

Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic Ioan Slavici, Facebook

„Jocuri în curtea din spate”, scris de dramaturga israeliană Edna Mazya, adaptat de Teatrul de Stat Constanța în regia artistică și ilustrația muzicală a Dianei Mititelu și adus la Arad miercuri (24.05.2023), în prima seară a FITN8, se bazează pe fapte reale ce au avut loc, în vara anului 1988, într-un kibbutz, într-o așezare rurală din nordul Israelului. Cazul, după ce a ieșit la iveală, firește, a dat naștere la o controversă monstruoasă. „Cazul a devenit celebru nu pentru că a fost un caz unicat în sensul tipului de agresiune, ci pentru modul foarte ciudat în care o societate masculinizată, patriarhală a interpretat această situație și acea achitare inițială din tribunal, bazată pe un stereotip al sistemului juridic de interpretare a ceea ce înseamnă violul, pentru că ei mergeau pe niște definiții foarte stricte“, a spus în 2020 directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, înainte de premiera spectacolului.

Este spectacolul care i-a adus regizoarei Diana Mititelu premiul pentru debut în regie la Premiile UNITER și este primul spectacol al teatrului din Constanța adaptat integral în VR 360, pe platforma dedicată www.teatruvr.ro.

Iar cu riscul lansării în „judecăți” și afirmații nesimțit de pripite, aș spune că este cel mai bun, cel mai intens și mai important spectacol, din prima lovitură, din programul ediției curente a Festivalului Internațional de Teatru Clasic.

Precum într-o adaptare anterioară, din 2011, în Australia (la ATYP Studio 1 / Australian Theatre For Young People), fiecare dintre actori joacă un rol dublu. Adolescenta naivă și zurlie, Dvori Machnes (jucată provocator de convingător de Cristiana Luca), se transformă într-o clipită în procuror, cu o personalitate perfect opusă, o femeie determinată, vicleană, străpunzătoare, necruțătoare. Băieții derbedei se maturizează și ei dintr-odată, atunci când intră în pielea avocaților de apărare, sunt mai echilibrați, mai analitici, dar devin și ei moderat-incisivi în momentul în care se pune problema moralității versus cuvântului Legii.

Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic Ioan Slavici, Facebook

Asaf (Andrei Bibire), este liderul tipic de haită, este cel mai înțelept, cel mai calculat, dar și cel mai nemernic, Sela (Theodor Șoptelea) și Gidi (Cătălin Bucur) sunt ștrengarii găștii, cei mai impacientați și primii săritori la orice ocazie, fie distracție, fie bătaie, iar Șmulick (jucat cu o visceralitate debordantă de Ștefan Mihai) este timidul cercului de amici, cel mai reținut, cel mai suferind (atât de astm, cât și de sentimente ascunse), dar, paradoxal, și cel mai coleric, cu semne clare de bipolaritate.

Dacă spectacolul de față ar fi fost un examen pentru cei cinci actori tineri, aflați relativ la început de carieră, nu încape nicio îndoială că treceau cu notă maximă. De altfel, Cristiana Luca și Andrei Bibire au fost chiar proaspăt angajați la Teatrul de Stat Constanța în anul premierei, în 2020, debutând tocmai cu acest spectacol. Ceilalți sunt actori-colaboratori, Cătălin Bucur debutând și el în fața constănțenilor cu acest spectacol, iar Theodor Șoptelea și Ștefan Mihai marcând a doua apariție, după „Lasă-mă să intru“, aflăm de pe culturaconstanta.ro.

După un astfel de spectacol verosimil, presant și profund, executat impecabil din toate punctele de vedere, nu putem decât să aplaudăm inițiativele teatrale de acest gen [social-justițiare, cum a fost și recenta premieră arădeană, „Sclavi (cu final rescris)”] și nu putem să nu fim convinși că vom mai auzi în viitor de actorii Cristiana Luca, Ștefan Mihai, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea și Cătălin Bucur. Același lucru se poate spune despre talentata regizoare Diana Mititelu, absolventă (în 2015) a Universității de Arte „George Enescu” din Iași, secția Regie teatru.

Întâmplarea face că vom auzi de ea cu siguranță, chiar la Arad… însă detalii despre acest lucru, la momentul oportun.

Cât despre spectacole de teatru contemporan cu un subiect similar, tragic și revoltător, care ridică semne mai degrabă de exclamare decât de întrebare, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” pregătește și el un spectacol despre adolescenți, despre abuz sexual și despre tăcerea societății, în regia tânărului Ricz Ármin, care va avea premiera mai întâi la Timișoara, în toamnă.

Festivalul Internațional de Teatru Nou continuă, VEZI AICI PROGRAMUL.

Jocuri în curtea din spate

de Edna Mazya
Teatrul de Stat Constanța
Traducere: Ada-Maria Ichim
Regia artistică și ilustrația muzicală: Diana Mititelu
Scenografie: Răzvan Bordoș
Lighting design: Cristian Niculescu
Distribuție: Cristiana Luca, Ștefan Mihai, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur.