miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    În 24 mai începe noua ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou, cu tema „Traiectorii”

    de Tomck@t | 22 mai 2023, 4:23 PM | Cultură

    0

    Peste două zile începe cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou. Festivalul revine în perioada 24 – 28 mai după o absență de trei ani și va avea ca temă generală „Traiectorii”.

    „Am dorit ca Aradul, cel puțin la finele lunii mai, să aducă în fața publicului său spectacole care vin din spații, locuri și destinații diverse, atât geografice, cât și ca exprimare culturală. Acea componentă contemporană, experimentală, cu exprimare pentru un public nișat, se menține în continuare. Rețeta din punctul de vedere al felului în care se prezintă programul este una foarte densă, sunt două și trei reprezentații pe zi, iar timpul este limitat, din 24 până în 28 mai, iar acest lucru are legătură cu dimensiunea financiară care, după cum bine se știe, în fiecare an este fie stabilizată, fie diminuată. De data aceasta, partea financiară s-a menținut la nivelul edițiilor precedente, dar costurile au crescut, astfel că participarea trupelor a fost redusă”, a spus astăzi, la o conferință de presă, Bogdan Costea, managerului Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, precizând că se dorește în continuare păstrarea echilibrului în ceea ce privește oferta teatrală și anume organizarea celor două festivaluri opuse ca stil, Festivalul de Teatru Clasic în toamnă și Festivalul de Teatru Nou în luna mai, „o bună oportunitate ca strategia repertorială să fie axată inclusiv pe producții de teatru cu texte contemporane”.

    Festivalul Internațional de Teatru Nou – ediția a VIII-a aduce în fața publicului 12 producții, din București, Oradea, Cluj-Napoca, Satu Mare și Constanța, dar și din Macedonia și Italia.

    „S-au creat spectacole noi și s-au născut concepte inovatoare. Toate acestea datorită unui impuls venit din dorința de a lăsa în urmă (cât mai departe) cei câțiva ani în care arta nu s-a putut «arăta la lume» așa cum merită și cum este: vie și dinamică. Oamenii de teatru au acumulat în toată această perioadă o energie creatoare extraordinară pe care acum o dăruiesc publicului în montări care, cu siguranță, vor construi în mintea și sufletul spectatorilor senzații, experiențe și amintiri speciale.  Festivalul Internațional de Teatru Nou se dorește să fie anul acesta, în cea de-a 8-a lui ediție, un loc în care strângem laolaltă: spectacole noi și creatori inspirați. Un eveniment în care ne vom lăsa mintea să urmărească liberă, căile, atât de diverse, alese de artiștii invitați. În care vom urma împreună traiectoriile atât de provocatoare ale teatrului zilelor noastre. Ale Teatrului Nou”, spune Bogdan Costea într-un comunicat.

    Biletele, care costă 50 de lei (preț întreg) și 30 de lei (preț redus – pentru elevi, studenți și pensionari) pot fi achiziționate fie de la casieria teatrului, fie online, pe www.eventim.ro.

    Programul celor cinci zile de FITN:

    Miercuri, 24 mai 2023, ora 18.00 – Sala Studio
    Teatrul de Stat Constanța
    „Jocuri în curtea din spate”, de Edna Mazya  (+14)
    Regie: Diana Mititelu
    Scenografie: Răzvan Bordoș
    Durata: 1h 10 min

    Miercuri, 24 mai 2023, ora 20.00 – Sala Mare
    Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa „Mihai Raicu”
    „Nuntă în Oaş”, de Anca Munteanu  (14+)
    Regie: Cristian Ban
    Decor şi costume: Tudor Prodan
    Costume oşeneşti: Cristina Milea
    Durata: 1h 30 min

    Joi, 25 mai 2023, ora 18.00 –  Sala Mare
    imPerfect Dancers Company (Italia),
    „Romeo &  Juliet: The Final Hours/Romeo și Julieta – ultimele ore”
    spectacol nonverbal
    Concept și coregrafie: Walter Matteini & Ina Broeckx
    Scenografie: Ina Broeckx
    Durata: 1h 10 min

    Joi, 25 mai 2023, ora  20.00 – Sala Studio
    Teatrul „Regina Maria”  Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”
    „Fiul”,  de Florian Zeller (14+)
    Regie: Bobi Pricop
    Scenografie: Oana Micu
    Durata: 2h

    Vineri, 26 mai 2023, ora 18.00 –  Sala Studio
    Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”
    „Întoarcerea”, de Laurențiu Blaga
    Regie: Adi Iclenzan
    Scenografie: Adi Iclezan
    Durata: 1h 50 min

    Vineri, 26 mai 2023, ora 20.30 –  Sala Mare (spectacol cu publicul pe scenă)
    Reactor de Creație și Experiment – Cluj Napoca
    „(In)Corect”, de Leta Popescu  (14+)
    Regie: Leta Popescu
    Scenografie: Lucia Mărneanu
    Durata: 2h

    Sâmbătă, 27 mai  2023, ora 18.00 – Sala Studio
    Teatrul Apollo 111 – Asociația Culturală Kepler 325B
    „Disco ’89: Cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu”, de Catinca Drăgănescu (12+)
    Regie: Catinca Drăgănescu
    Scenografie: Gabi Albu&Marius Nițu
    Durata:1h 30 min

    Sâmbătă, 27 mai  2023, ora 20.00 – Sala mare (spectacol cu publicul pe scenă)
    Artopia (Skopje, Macedonia)
    „ACT(O)ReSses/ACT(O)Rițe” (18+)
    spectacol performance
    Regie colectivă
    Scenografie colectivă
    Durata: 1h 50 min

    Sâmbătă, 27 mai 2023, ora 22.00 – Sala Studio
    Teatrul Act București
    „Fete și băieți”, de Dennis Kelly  (16+)
    Regie: Cristi Juncu
    Durata: 1h 30 min

    Duminică, 28 mai 2023, ora 18.00 – Sala Mare
    Teatrul Dramaturgilor Români
    „Trilogia minelor. Episodul 1.Flori”, de Csaba Székely (16+)
    Regie: Horia Suru
    Scenografie: Raluca Alexandrescu
    Durata: 1h 20 min

    Duminică, 28 mai 2023, ora 20.00 – Sala Mare  
    Teatrul Dramaturgilor Români
    „Trilogia minelor. Episodul 2. Beznă”,de Csaba Székely
    Regie: Horia Suru
    Scenografie: Raluca Alexandrescu (16+)
    Durata: 1h 20 min

    Duminică, 28 mai 2023, ora 22.00 – Sala Mare  
    Teatrul Dramaturgilor Români
    „Trilogia minelor: Episodul 3. Apă” de Csaba Székely (16+)
    Regie: Horia Suru
    Scenografie: Raluca Alexandrescu (16+)
    Durata: 1h 20 min

    Citește și: Teatrul arădean aduce două spectacole educaționale la Timișoara

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.