Liceul din Sântana va fi modernizat cu 9 milioane de lei
Primăria Sântana a câștigat fonduri europene pentru un proiect amplu de modernizare a Liceului Tehnologic „Ștefan Hell”, situat pe strada Ghioceilor nr. 6. Clădirea unității de învățământ va trece printr-un proces complet de reabilitare și extindere, astfel încât elevii și profesorii să beneficieze de condiții moderne și sigure de studiu.
Pe lângă lucrările la infrastructură, liceul va fi dotat cu mobilier nou, echipamente didactice, IT și soluții digitale actuale, menite să îmbunătățească modul de predare și învățare. Proiectul include și măsuri speciale pentru accesibilizarea spațiilor destinate elevilor cu dizabilități, precum și acțiuni care să prevină abandonul școlar și segregarea.
Valoarea totală a investiției se ridică la 9.183.658,92 lei, din care peste 5,8 milioane lei reprezintă finanțare europeană, prin ADR Vest. Implementarea proiectului se desfășoară în perioada 26 iunie 2026 – 31 octombrie 2028.
Administrația locală transmite că această investiție va crea un mediu educațional modern, sigur și incluziv, adaptat nevoilor actuale ale elevilor și cerințelor din sistemul de învățământ.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)