Stadionul UTA reintră în administrarea Primăriei, inclusiv cu noul gazon, iar Recons se va ocupa de o parte din mentenanță pentru suma de până la 300.000 lei pe an





Dacă până acum, pentru o bună perioadă de timp, tot ce a însemnat administrarea arenei Francisc Neuman (stadionul UTA) a revenit în sarcina Recons, de acum, odată cu inaugurarea noului gazon, stadionul revine Primăriei Arad, iar societatea va rămâne cu sarcina de a se ocupa de o parte din mentenanță. Pentru aceasta, consilierii au aprobat un acord cadru, prin care s-a stabilit suma maximă de 300.000 lei pe an care îi va reveni societății Recons pentru asigurarea serviciilor respective.
Din informațiile pe care le deținem, măsura a fost luată la solicitarea Recons, care ajunsese în situația în care să nu aibă resursele financiare necesare ca să întrețină noul gazon (care nu este unul clasic, ci „hibrid”, care combină iarba sintetică cu cea naturală), costurile de întreținere a acestui tip de gazon de pe arenă putând depăși în perioada de iarnă chiar și 50.000 euro.
Astfel, partea de întreținere a gazonului va reveni Primăriei, iar Recons va continua să se ocupe de mentenanța altor elemente. Mai exact, de acum Recons va presta servicii de mentenanță și întreținere a instalaţiei nocturnă, sistemului detecție efracție, sistemului de semnalizare incendii, sistemului video de supraveghere si monitorizare, sistemului VAR, cel audio comunicare VAR, rețeaua de internet din stadion, tableta de marcaj, turnicheții, respectiv sistemul „Electrogen”.
Potrivit analizei costurilor, stipulată în acordul cadru, Recons împreună cu Primăria Arad au stabilit ca valoare minimă pentru aceste servicii enumerate mai sus suma de 108.220,86 lei/an, iar ca valoare maximă 300.000 lei/an, cu mențiunea că la aceste sume se adaugă cheltuieli indirecte 5% și profitul de 5%.
„Odată cu refacerea gazonului, tot stadionul reintră în administrarea municipalității, prin Baze Sportive. S-a upgradat regulamentul, pentru că în weekend este deja primul meci care se va juca pe noul gazon și trebuiau să fie din punct de vedere administrativ în linie”, a explicat primarul Călin Bibarț, la finalul ședinței de Consiliu Local Municipal.
Amintim că, în ceea ce privește refacerea canalizării din incinta stadionului, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost semnat la începutul lunii decembrie 2023, care are ca termen în total 6 luni, din care execuția în sine a lucrărilor 4 luni. Investiția se ridică la 484.866 lei (cu TVA inclus).
Citește și: Înlocuirea gazonului de pe stadionul UTA a ajuns la final. Meciul cu Sepsi se va juca la Arad · Special Arad
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)