Gazonul de la UTA a fost împărțit doritorilor





Primăria informează că gazonul de la UTA a fost distribuit asociațiilor de proprietari şi celor care au solicitat sprijinul, înscriindu-se la numărul de telefon pus la dispoziția cetățenilor în acest scop.
Gospodăria Comunală Arad a colectat 24 maşini de pământ cu gazon pe care le-a distribuit asociațiilor de proprietari şi celor care nu au putut asigura transportul. 44 de maşini cu gazon au fost relocate de către persoane fizice din municipiul Arad. 3 camioane au fost transportate la CSS Gloria, 2 camioane la Ştrandul Neptun, o maşină cu gazon a fost distribuită celor de la Suporter Club UTA. 35 de maşini cu gazon au fost ridicate de către diferite asociații de proprietari.
„Reinterăm faptul că, cel târziu în luna ianuarie a anului viitor, vom finaliza lucrările de schimbare a gazonului. Detaliem exact şi etapizat în ce constă lucrările demarate la Stadionul Francisc Neuman: refacerea sistemului de drenaj, a sistemului de irigații respectiv cel de degivrare, așternerea substratului, îmbunătățirea substratului de înrădăcinare, instalarea gazonului hibrid #mixto, furnizarea și instalarea sistemului de lumini de fotosinteza și a sistemului de ventilație a gazonului”, transmite Primăria Arad.
Citește și: Cine vrea gazonul de la UTA? Primăria îl „împrăștie” gratuit oriunde în Arad · Special Arad
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte