Comisa Centrală a Arbitrilor a făcut ceva ce nu mai făcuse niciodată, a prezentat convorbirea pe care arbitrul central al meciului Universitatea Craiova – Dinamo a purtat-o cu cei din camera VAR. Iar ceea ce am auzit, plus explicațiile lui Kyros Vassaras, președintele comisiei, ne-a băgat și mai mult în ceață și ne-a făcut să înțelegem că fotbalul, care părea un sport cu regulile cele mai simple din sport, a devenit ceva complicat și cu toată tehnologia existentă, în aceste zile poți fi furat… regulamentar.

Altfel, cum putem explica oricărui om care s-a uitat la televizor la acea fază faptul că centralul Szabolcs Kovacs a validat un gol știind din cele spuse de colegul său Cătălin Popa din camera VAR că reușita lui Nsimba a pornit de la un offside clar chiar la același jucător?

A trebuit să apară această fază ca să aflăm și noi, și telespectatorii dar și analiștii televiziunilor din România ce este un… „APP”. Și ne-au făcut, ca la Ploiești, cu APP-ul în mână.

Într-o traducere simplă, pentru noi toți cei care am văzut clar că a fost un offside de doi metri, Vassaras ne-a convins că a fost offside dar golul e valabil. Cine să mai înțeleagă ceva?

Comunicarea recentă a Comisia Centrală a Arbitrilor ar fi trebuit să aducă lumină, dar, în schimb, a reușit exact contrariul. Pentru că, odată ce ai lăsat publicul să audă, trebuie să fii pregătit și să fie convins. Or, explicațiile oferite ulterior de Kyros Vassaras nu doar că nu au clarificat situația, dar au adâncit confuzia. Ni s-a spus, practic, că o fază evidentă de offside poate duce la un gol perfect valabil, în virtutea unui concept tehnic, „APP”, necunoscut până mai luni pentru majoritatea celor care urmăresc fotbalul.

Într-un limbaj de jargon, Vassaras ne-a făcut din papagal.

Și aici apare ruptura. Fotbalul nu este un sport destinat exclusiv inițiaților, celor care cunosc jargonul arbitrajului sau interpretările sofisticate ale regulamentului. Este un fenomen de masă, trăit emoțional de milioane de oameni care au nevoie de coerență, nu de lecții teoretice post-factum. Când toată lumea vede un offside „de doi metri”, iar verdictul oficial validează golul, problema nu mai este doar de interpretare, ci de credibilitate.

Cazul meciului dintre Universitatea Craiova și Dinamo București devine astfel simbolic. Nu pentru greșeala în sine, pentru că erorile sunt inevitabile, ci pentru felul în care ele sunt explicate. Sau, mai grav, justificate prin concepte obscure care par să schimbe regulile jocului din mers.

În teorie, tehnologia VAR a fost introdusă pentru a elimina nedreptățile evidente. În practică, asistăm la situații în care aceeași tehnologie oferă acoperire pentru decizii greu de acceptat. Iar când regulamentul ajunge să valideze ceea ce ochiul uman respinge instinctiv, apare întrebarea: pentru cine mai este, de fapt, fotbalul?

Nu contest nevoia de modernizare sau complexitatea inerentă a arbitrajului la nivel înalt, așa cum se întâmplă și în alte sporturi ca tenisul de câmp, handbalul, rugby-ul și altele. Dar toate astea atrag atenția asupra unui risc real, acela că, în încercarea de a face jocul perfect, el va fi tot mai îndepărtat de oameni. Pentru că, dincolo de „APP”-uri și explicații tehnice, fotbalul trăiește prin încrederea publicului și prin emoții. Iar aceste complicații elimină tocmai emoția. Și, evident, încrederea.

Mă tot gândesc acum că dacă și în sport ar fi un jurământ al lui Hypocrate, ca în medicină, oare cum ar fi dormit în acea noapte „centralul” Szabolcs Kovacs știind că a validat un gol marcat în urma unei greșeli grave de arbitraj, o validare care a venit ulterior discuției în care i s-a spus în cască că „a fost offside, dar cu două sau trei APP-uri înainte”? Un mal praxis…

În Germania, acolo unde stadioanele sunt arhipline nu doar în prima ligă ci și în a doua sau chiar în a treia, acolo unde asistă zeci de mii de spectatori la fiecare meci, s-a putut ca un arbitru să întoarcă echipele de la vestiare, la pauză, pentru a executa un penalty care a fost văzut din camera VAR. Pentru că acolo, probabil, mai există un minim de respect pentru cei ce investesc, pentru cei care transpiră pe teren și mai ales pentru cei care plătesc să vadă ceea ce ar trebui să fie un spectacol. La noi se pare că nu mai există nimic decât interese.

La noi, într-un campionat care a ajuns sub cele din Cipru, Kazahstan sau Azerbaidjan, țări care dau echipe în grupa mare a Champions League, nu s-a putut întoarce o fază cu 39 de secunde în urmă…

N-am fost niciodată dinamovist, ba din contră. N-am ținut nici cu Craiova niciodată dar îl adoram pe Balaci în fragedă pruncie. Nu plâng de mila lui Dinamo cum nici nu m-aș bucura pentru Craiova sau pentru „U” dacă câștigă campionatul. Dar să-l câștige corect, iar ceea ce e clar pentru toată lumea să nu fie răstălmăcit printr-un discurs în engleză al unui grec într-o competiție din România. E o chestiune de principiu…