joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Siemens a blocat licitația pentru modernizarea căii ferate Timișoara-Arad. Termenul a fost prelungit

    de Special Arad | 18 ianuarie 2022, 5:57 PM | Regional | Știri Arad

    0

    CFR SA a suspendat la începutul lunii ianuarie 2022 licitația de modernizare a liniei Caransebeș – Timișoara – Arad, mai exact loturile dintre Timișoara și Arad, din cauza unei contestații.

    Suspendarea a avut loc în urma unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) din data de 4 ianuarie, măsura fiind solicitată de unul dintre posibilii participanți la licitație, respectiv compania germană Siemens, scrie Clubferoviar.ro.

    În contestația depusă, Siemens ar acuza că nu au fost asigurate condiții egale tuturor participanților.

    Oferte la licitația în cauză ar fi urmat să fie depuse până în data de 10 ianuarie. În urma suspendării procedurii, noul termen devenise 17 ianuarie (ieri), dar între timp a fost prelungit până la 31 ianuarie 2022.

    Valoarea totală estimată a contractelor, pentru secţiunile Timişoara Est – Ronaţ Triaj şi Ronaţ Triaj Gr. D – Arad (Lotul 3 și Lotul 4), în lungime de aproape 70 de kilometri, este de 3,9 miliarde de lei.

    Pentru Lotul 4 este prevăzută modernizarea clădirilor din staţiile şi haltele de mişcare de pe tronsonul Sânandrei, Băile Călacea, Orţişoara, Vinga, Şag, P.M. Valea Viilor, Aradul Nou, Glogovăţ (Vladimirescu) și Micălaca. Calea ferată existentă între staţiile Aradul Nou şi Arad se va menţine simplă, însă se va moderniza, după cum a anunțat Special Arad în octombrie 2020, citând Ziarul Financiar.

    Detaliile licitației pot fi consultate aici.

    Celălalt tronson, Caransebeș – Timișoara, are deja șapte oferte

    Tronsonul mai sus amintit face parte dintr-un proiect mai mare și anume modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Timișoara–Arad, împărțit în patru loturi, dintre care doar Lotul 1: Caransebeş-Lugoj (39 km) – valoare estimată 1.437.751.581,09 lei fără TVA și Lotul 2 Lugoj-Timișoara (59 km) – valoare estimată 1.742.269.674,36 lei fără TVA – au trecut mai departe, fiind depuse șapte oferte în decembrie 2021, potrivit anunțului din SICAP, din partea unor companii sau asocieri de companii, după cum urmează:

    – FCC CONSTRUCCION S.A, loturile 1 și 2
    – Asocierea Impresa Pizzarotti& C SpA Italia S.p.A. (Leader), RETTER Projectmanagement, PIZZAROTTI, lotul 1
    – Asocierea ARCADA COMPANY (Leader), EURO CONSTRUCT TRADING 98, S.C. Alstom Transport S.A., lotul 2
    – Asocierea S.C. Alstom Transport S.A. (Leader), EURO CONSTRUCT TRADING 98, ARCADA COMPANY, lotul 1
    – Asocierea MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI (Leader), Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş., OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S., loturile 1 și 2
    – Asocierea PORR CONSTRUCT (Leader), Gülermak Ağır Sanayi İnşaat ve Taahhüt A.Ş., loturile 1 și 2
    – Asocierea WEBUILD SPA – MILANO (Leader), SALCEF SPA, loturile 1 și 2.

    Procedura se află în etapa de evaluare a ofertelor depuse din data de 21.12.2021.

    Exproprieri, inclusiv în județul Arad

    Anul trecut, în septembrie, proiectul a ajuns la stadiul exproprierilor terenurilor care vor fi folosite pentru lucrare. În total, 3.784 de imobile, pe o suprafață totală de 3.457.823 mp teren, au fost identificate pentru a fi despăgubite de stat pentru începerea lucrărilor, în cuantum de 34.710.000 lei, finanțat din bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, potrivit infrapress.ro.

    În județul Arad au fost identificate în acest sens 615 parcele de teren din municipiul Arad şi din comunele Vinga, Şagu şi Vladimirescu.

    Ce presupun lucrările

    Proiectul de modernizare a tronsonului feroviar Timișoara – Arad (Lotul 3 și 4) include:

    • îmbunătățirea geometriei traseului și sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza de până la 160 km/h; modernizarea staţiilor şi haltelor de mişcare de pe această linie, adaptând capacitatea acestora, conform volumului de trafic şi necesităţilor tehnologice;

    • modernizarea clădirilor staţiilor de călători, incluzând construcţiile pasarelelor şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;

    • înlocuirea bretelelor şi a traversărilor dublă joncţiune cu schimbătoare de cale simple;  dublarea liniei pe toată lungimea;

    • înlocuirea de poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor;

    • ridicarea niveletei căii și protecția antierozionala a terasamentului de cale ferată în zonele inundabile;

    • construcţia drumurilor de întreţinere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);

    • construcţia a două clădiri de mentenanţă în staţiile Caransebeş şi Timişoara Nord;

    • montare de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferată ce străbat localități;

    • instalaţii de centralizare electronică noi, în staţii şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);

    • modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;

    • înlocuirea echipamentelor linie de contact şi din substaţiile de tracţiune electrică, instalarea unui sistem de control SCADA;

    • montarea de încălzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii, pentru a combate efectele înzăpezirii liniei CF.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.