Și-a ucis 21 de colegi de muncă! Caz incredibil la o companie. „Am crezut că este vorba de o farsă…”

Autorităţile germane au lansat o investigaţie privind o serie de decese la o firmă de accesorii metalice după ce un angajat a fost prins încercând să otrăvească mâncarea unui coleg de muncă. Poliţia a găsit în casa acestuia mercur, plumb şi cadmiu, relatează DW.
Bărbatul, rezident al unui oraş din nord-vestul Germaniei, a fost arestat imediat de poliţişti, care suspectează că acesta ar putea fi vinovat de decesele a aproximativ 21 de persoane care au lucrat pentru aceeaşi companie. În vârstă de 56 de ani, angajatul a fost aresat de către poliţişti în luna mai, după ce unul dintre colegii săi de muncă a observat o pudră ciudată pe mâncarea sa. Acesta din urmă şi-a alertat superiorii şi le-a cerut să revizuiască înregistrările făcute de camerele de securitate, care au arătat apoi că suspectul a fost cel care a pus substanţa în prânzul angajatului, notează adevarul.ro.
„Iniţial am crezut că e vorba de o farsă între colegi şi nu o tentativă de omor”, a declarat Tilo Blechinger, managerul companiei, citat de agenţia de ştiri DPA. Cazul a fost încadrat ulterior într-o tentativă de omor după ce autorităţile au stabilit că pudra respectivă era de fapt acetat de plumb, o substanţă foarte toxică, fără gust, care poate provoaca leziuni grave ale organelor. După o verificare amănunţită în casa suspectului, poliţiştii au găsit şi alte substanţe periculoase precum mercur, plumb şi cadmiu.
Miercuri, autorităţile au anunţat că vor extinde investigaţia pentru a include moartea a altor 21 de angajaţi încă din anul 2000. Alţi doi angajaţi sunt în comă iar un altul este dializat. Mulţi dintre cei morţi şi-au pierdut viaţa din cauza cancerului sau din cauza atacurilor de cord, care pot fi cauzate de otrăvirea cu metale grele, potrivit WDR. Astfel, poliţiştii au format o echipă de 15 oameni pentru a investiga în detaliu toate decesele şi de a intervieva rudele victimelor şi medicii care i-au tratat.
Oficialii se gândesc totodată şi la exhumarea corpurilor pentru a determina prezenţa otrăvurilor. Potrivit managerului companiei, suspectul a lucrat timp de 38 de ani pentru aceştia, scrie adevarul.ro.
Comentariile portalului
Vrajeli, nu te poti increde in china si rusia
Așa este „pe bune”. Dar cum la noi nimic nu e „pe bune”, eu văd doar două modalități de a tăia elanul hoților de doctorate: 1. (...)
In mintea lor o clinica privata nu e autorizata de cineva sa functioneze automat daca e privata nu raspunde in fata nimanui...ar trebui vazut cine su cum i a (...)