vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sergiu Vlad (deputat USR): La Vârfurile s-a făcut curat!

    de - | 13 martie 2019, 11:30 AM | Comunicate contra cost

    0

    Ca urmare a interpelării deputatului USR Arad, Sergiu Cosmin Vlad, în comuna Vârfurile a fost dezafectată groapa ilegală de gunoi, iar zona a fost salubrizată.

    Filiala locală a USR a preluat nemulțumirile cetățenilor legate de modul defectuos de colectare a deșeurilor în comuna Vârfurile, unde firma însărcinată cu prestarea serviciilor de salubritate nu a respectat programul asumat, nu a distribuit pubele, gunoaiele fiind depozitate ilegal. Sesizarea a fost transmisă de deputatul arădean ministerului mediului, care a demarat un control.

    Sergiu Vlad, deputat USR Arad: „Inspectorii gărzii de mediu s-au deplasat la locul unde au fost depozitate gunoaiele și au constatat că faptele reclamate sunt reale: zeci de metri cubi de deșeuri au fost abandonate pe o suprafață de aproape un hectar din intravilanul comunei Vârfurile.

    În urma constatărilor, s-a dispus în sarcina primăriei Vârfurile salubrizarea suprafeței afectate, supravegherea zonei, montarea de panouri de avertizare precum și trimiterea unor dovezi privitoare la îndeplinirea acestor măsuri. Conform celor comunicate de Ministerul Mediului, în baza documentelor trimise de primărie, deja s-a finalizat curățarea și predarea gunoaielor.

    Ne bucurăm când vedem că instituțiile statului își îndeplinesc rolul și contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor. USR va susține orice sesizare întemeiată a cetățenilor și ne vom asigura că cei care au competența să le soluționeze vor face eforturi pentru a le rezolva. Avem nevoie de un stat funcțional, pentru ca oamenii să beneficieze de pe urma taxelor și impozitelor pe care le plătesc.

    20190313 Gunoaie Vârfurile


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.