Sergiu Bîlcea: „Peste 21 de milioane de lei pentru localitățile din Arad!”





O nouă rectificare bugetară în favoarea administrației locale aduce noi fonduri de la Guvern pentru localitățile din Arad, anunță deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Suma totală de care beneficiază localitățile din județ este de 21,219 milioane de lei.
„Săptămâna trecută, Consiliul Județean și Primăria Arad au primit împreună 11,5 milioane de lei. Am anunțat atunci că în această săptămână vor veni bani pentru localitățile din județ. Fiecare localitate din județul Arad beneficiază de sume alocate din partea Guvernului. Pentru noi, investițiile rămân o prioritate, aducem bani spre primării, pentru că obiectivele locale sunt cel mai aproape de cetățeni. Obiectivul nostru pentru următorii ani este să realizăm marile proiecte cu ajutorul fondurilor europene și să susținem dezvoltarea locală prin sprijinul acordat primăriilor”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
Sunt blocuri de lemn nu știu cum s-a putut aproba așa ceva...
Lasa ca noua ne ard campurile si ei stau in Franta pt gloria lui ARAHAT, si aici vin cate 2la un incendiu de casa....