Din 2023, părinții beneficiază de o deducere din impozitul pe salariu pentru fiecare copil





Potrivit Ordonanței nr.16 din 15 iulie 2022 părinții care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora, începând din luna ianuarie 2023 vor beneficia de deducerea personală suplimentară.
Condițiile pe care părinții trebuie să le îndeplinească pentru a putea să beneficieze de această deducere sunt:
– copiii trebuie să fie înscriși într-o unitate de învățământ, adică la creșă, grădiniță sau școală;
– în cazul în care copilul este întreținut de ambii părinți, atunci deducerea personală suplimentară se acordă unuia dintre părinți;
– părintele trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere la angajator.
De precizat este și faptul că la declarația pe propria răspundere vor fi anexate următoarele:
– copia de pe cartea de identitate a angajatului;
– copia de pe certificatul de naștere al copilului – adeverința de la unitatea de învățământ unde este înscris copilul, scrie edupedu.ro.
Articolul 77 din Ordonanța menționată mai sus se modifică astfel:
„(10) Deducerea personală suplimentară se acordă astfel:
a) 15% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul prevăzut la alin. (3);
b) 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învățământ, părintelui care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.
De menționat este faptul că un părinte nu va primi 100 de lei în plus la salariu, ci practic el nu va plăti impozit 100 de lei aferent pentru un copil, mai exact va rămâne în plus la salariu cu 10 lei de copil, în urma acestei deduceri suplimentare. Așadar, s-ar putea ca singurii care vor simți o mică ,,gură de oxigen” în acest caz să fie acei părinți care au mai mulți copii, însă pentru cei care au un singur copil, această sumă este rușinos de infimă.
Comentariile portalului
V-ați autohăcuit. Se mai întâmplă dacă nu ești atent la proceduri... Mie îmi apar, cu asta în care vă răspund, 17. Noa, dar eu sunt susț (...)
Doar o dilema care s-ar putea sa nu apara public: cum se face ca pe pagina principala in coloana din dreapta cu titul acestui articol al d-lui Notaros la final (...)
Este adevarat ceea ce scrieti,insa nu trebuie omis faptul ca Spitalul s-a dotat cu un sistem inteligent de acces,de plata a accesului,asa ca sa nu minimalizam eforturile (...)