Sergiu Bîlcea: Lucrările de la Palatul Copiilor au finanțare asigurată





Anul acesta se va lucra pentru finalizarea Palatului Copiilor. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea s-a întâlnit cu ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, cu care a discutat acest subiect.
„Pentru a finaliza investiția avem nevoie de 6,8 milioane de lei, din care avem asigurați 3,5 milioane de lei. Domnul ministru m-a asigurat că la rectificarea bugetară vom avea bani pentru a duce la bun sfârșit investiția. Important este că în acest an se va lucra și suntem mai aproape de a beneficia de un spațiu modern și util pentru copiii noștri. În acest moment investiția este finalizată 85%. Voi face în continuare demersuri pentru a mă asigura că sunt toate condițiile pentru a beneficia cât mai repede de un nou spațiu modern pentru educație la Arad”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este