Şefa Serviciului economic din ARSVOM, trimisă în judecată de DNA
Şefa Serviciului economic din cadrul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (A.R.S.V.O.M.), Carmen Anghel, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA. Ea ar fi dat unei persoane subiectele la un concurs pentru ocuparea funcţiei de contabil dar şi rezolvările, anunță news.ro.
DNA anunţă, miercuri, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui ANGHEL CARMEN-NINA, la data faptei şi în prezent şef serviciu economic în cadrul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (A.R.S.V.O.M.), în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permitere a accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
”În cursul lunii ianuarie 2019, inculpata Anghel Carmen-Nina, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pus la dispoziţie unei persoane, fără drept, subiectele întocmite pentru concursul organizat de A.R.S.V.O.M. în vederea ocupării unui post de contabil, precum şi rezolvarea acestora”, a transmis DNA.
Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obţinerea, de către persoana favorizată, a unei note finale care i-a permis să obţină postul respectiv.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa.
Comentariile portalului
RASPUTIN, dragă, nu ți-au spus rușii ca dacă scrii cu maiuscule iți crește păr in palmă?
Ok. Si ce vreti sa spuneti cu asta ? Ca alegatorii sint de vina ? Te pomenesti ca acum ca votant trebuie sa verific vreo 4 sute si ceva de candidati sa nu (...)
Desi nu sunt fan POT,si a niciunei gasti de politicieni,nu pot sa nu constat ca individul este rabilitat de drept,iar reabilitarea face incetate orice ingrdiri sau restrangeri (...)