Se reprogramează intervențiile de pe secțiile de chirurgie și ortopedie ale Spitalului Județean





Spitalul Județean Arad informează: În medie, între 12 și 15 intervenții programate se efectuau zilnic – în această perioadă, de luni până vineri, pe secțiile de chirurgie și ortopedie ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad!
Aceste intervenții vor fi reprogramate în urma Ordinului nr. 9490, care impune, citez: ”…suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații medicale care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.”
”Prevederile acestui ordin nu afectează pacienții care se prezintă cu afecțiuni medicale care necesită intervenții chirurgicale în regim de urgență însă, pentru următoarele 30 de zile medicii nu mai pot efectua intervenții chirurgicale programate. Îndemn arădenii, care suferă de diferite afecțiuni medicale, să se prezinte la un consult medical de specialitate și să nu aștepte acasă deoarece boala se poate agrava. Medicii spitalului vor efectua investigațiile medicale pentru fiecare pacient iar dacă în urma evaluării pacientul necesită intervenție de urgență, aceasta se va efectua, de îndată”, a explicat dr. Lenuța Timiș, director medical interimar SCJU Arad.
Comentariile portalului
As mai mentiona un aspect:din ce stiu,inainte de 1990 au fost forate cel putin 3 sonde pe strand,in cautarea apei termale.Cautarile au fost insotite de succes,Apa termala (...)
Sunteți amabil sa ne informați cine este șeful bazei de agrement Ștrandul Neptun,cine răspunde direct de activitate,cred că Ștrandul Neptun nu poate funcționa fă (...)
Eu spun că nu are dreptate și pot și argumenta, dar dumneavoastră aveți doar opinii personale bazate pe nimic.