Tipic pentru Arad: stăm pe ruinele noastre și ne mirăm că orașul îmbătrânește. Posibilități pentru a schimba ceva în acest sens există căcălău, uneori există și intenții bune, dar cumva nu se nimerește nicicum să vină cineva cu soluții optime, iar de rămas, rămânem cu intențiile. Și cu ruinele noastre. Un exemplu concret este Casa MARTA, clădirea fostei fabrici de automobile – prima astfel de fabrică pe actualul teritoriu al României (mai multe detalii aici)! Ce facem cu ea? Pornim campania #SAVEMARTA… iar apoi ne calmăm, dând din umeri, arătând cu degetul spre altcineva și oftând că nu s-a putut?

Clădirea în care a funcționat fabrica de automobile se află în posesia fabricii multinaționale Greenbrier (fosta Astra Rail Industries) și nu o folosește deloc. Este, pur și simplu, în paragină de când a devenit nefuncțională, adică din 1926. Pe neașteptate, Primăria a emis ieri un comunicat prin care afirmă că imobilul este în atenția administrației de mai bine de 10 ani și, recent, chiar s-au purtat discuții cu reprezentanții companiei Greenbrier. Tot în acel comunicat se dă de înțeles că monumentul istoric ar putea fi donat Municipiului Arad. E de bine, desigur, am putea chiar să avem speranțe. Dar la fel de bine putem să ne calmăm și de data aceasta, mai ales dacă ne gândim că ne aflăm într-un an electoral, în care suntem sau vom fi bombardați cu tot felul de promisiuni și astfel de intenții random.

În urmă cu trei ani am vizitat fabrica Greenbrier, când compania a trecut prin rebranding și l-au invitat pe Ambasadorul SUA de atunci, ES Hans G. Klemm, în cel mai nou punct de lucru din România. Neoficial, am întrebat atunci câțiva angajați ai companiei despre clădirea MARTA și mi-au confirmat cea mai sumbră presupunere: clădirea se află într-o stare mai mult decât precară, interiorul fiind un real pericol public, dar e măcar locuită… de niște șobolani de toată frumusețea.

Peste câteva luni, în aprilie 2018, am solicitat oficial companiei Greenbrier permisiunea de a vizita clădirea în vederea unui reportaj. Nu mi s-a aprobat cererea, dar ce este mai important a fost motivul invocat: „imobilul este pregătit pentru operațiuni de reparații, motiv pentru care accesul în imobil este momentan restricționat”. Repet, asta în 2018. Poate cei care locuiesc în zonă au observat ceva mișcare, eu, în schimb, n-am văzut de atunci absolut nicio operațiune de reabilitare a clădirii, deși am trecut de câteva ori prin zonă.

Dar hai să spunem că nu mai contează. Ceea ce contează e că imobilul se află – teoretic – din nou în atenția Primăriei.

Bun. Și ce va face Primăria dacă, printr-o minune, compania Greenbrier va decide că vrea să doneze (sau să vândă) Primăriei clădirea? Paranteză: am solicitat o poziție oficială a companiei cu privire la acest subiect. Revin cu răspunsul lor când îl voi primi.

Singura opțiune: muzeu. Dar e nevoie de cap ca să aibă rost. Și de creier

Există o singură soluție viabilă, desigur: ca imobilul să fie transformat într-un muzeu, creând astfel o atracție culturală cu potențial turistic… și nu întâmplător spun „potențial turistic”, pentru că pentru turism e nevoie de mult mai mult decât un muzeu, ori niște idei bune și ambiție. Gândiți-vă ce s-a ales de Muzeul Teba! Sau de Săgeata Verde! Două proiecte extrem de bune, duse la bun sfârșit sau demarate parțial, dar care au fost abandonate până la urmă. De ce? Pentru că nu putem visa la turism – chiar dacă am avea cu ce –  dacă nu există o intenție reală din partea autorităților de a investi în acest lucru sau dacă acele idei bune și strădaniile unora (cum a fost în cazul celor două proiecte amintite mai sus) sunt, pur și simplu, ignorate. Ca să nu zic batjocorite.

Primăria trebuia să marșeze puternic pe ideea de a prelua Casa MARTA pe vremea când Aradul concura pentru titlul „Capitală Culturală Europeană”. Chiar dacă era evident că nu vom câștiga, puteam să rămânem cu ceva ce putea fi fructificat pe viitor. Pentru că s-au vehiculat niște sume colosale gata de investit în acest proiect de candidatură și chiar s-a amintit la un moment dat Casa MARTA, alături de Teatrul Hirschl și alte clădiri monument istoric cu care nu s-a mai făcut absolut nimic (de altfel, știm din surse sigure că nici nu s-a vrut cu adevărat, nici măcar o secundă, totul a fost doar praf în ochi). Până la urmă, „Geniul de pe Mureș”, Andrei Ando, responsabilul principal al candidaturii Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană (actualmente directorul Departamentului de Comunicare la CJA) a omis complet proiectul MARTA din dosar.

Dar gargara nu s-a oprit aici. Când s-a știut deja că Aradul a pierdut competiția respectivă, „Geniul din Brad”, primarul Gheorghe Falcă, a insistat în continuare. În 2016, s-a semnat un protocol de colaborare între Primăria Municipiului Arad și Ministerul Culturii. S-a luat în vizor din nou reconversia / reabilitarea Casei MARTA, printre alte obiective (Cetatea, Teatrul Vechi / Casa Hirschl, Turnul de Apă, Zona Industrială Teba, Cazinoul Vechi, Filarmonica și Teatrul). A fost doar o altă intenție deșartă, care nu s-a mai realizat din motive politice și din cauza Guvernelor schimbate mai des decât șosetele, la fel ca și proiectul fiasco cu Monumentul Marii Uniri. Toate aceste planuri și intenții au fost însă stipulate în bugetul operațional al orașului pentru infrastructura culturală din perioada 2016-2026. Teoretic, proiectul este în continuare valabil, deoarece s-a votat în CLM, doar că în patru ani de zile s-a făcut fix nimic în această privință.

Ce ar putea oferi Muzeul MARTA dacă chiar s-ar face?

În vara anului 2015, la TEBA, Asociația Citizenit a organizat o expoziție impresionantă cu lucrările unor designeri arădeni tineri. Printre alte lucrări extrem de creative, a fost expusă și o simulare 3D a Muzeului MARTA, realizată de arădeanul Dan Ostafi (foto jos). Iar asta s-a întâmplat chiar în perioada în care Asociația Arad2021 se „străduia” să găsească proiecte bune pentru dosarul de candidatură. Cum spuneam, ideea cu Muzeul MARTA a fost ignorată complet.

Chiar dacă s-ar realiza cândva pe viitor, în schimb, ar mai fi o „mică” problemă cu acest muzeu.

Faptul că nu prea se mai găsește niciun exemplar ale acestor mașini fabricate la Arad.

Într-unul din anii trecuți am vizitat faimosul Muzeu Louwman din Haga, Olanda, unde sunt expuse peste 200 de mașini de epocă de toate mărcile posibile. Nu am găsit însă niciun automobil MARTA, cu toate că la începutul secolului trecut acestea chiar au avut o oarecare celebritate în Europa, mai ales taxiurile MARTA, despre care se știe că circulau în număr mare pe străzile Budapestei și ale Londrei.

Tot ce ne-au rămas sunt fotografii de epocă și machetele realizate de arădeanul Ioan Popoviciu, care au fost expuse ultima oară în 2018 pe holul Consiliului Județean.

Eternul viceprimar, Levente Bognar, cel care a semnat comunicatul Primăriei mai sus amintit și cel care a purtat acele discuții cu reprezentanții companiei Greenbrier, a spus chiar în această seară în emisiunea lui Cătălin Lăpușcă, pe Radio România Arad FM (emisiune în care a fost invitat și colegul nostru, Lajos Notaros), că s-au găsit  doar anumite bucăți dintr-o mașină MARTA. Întrebat fiind cu ce ar umple atunci acest muzeu, Levente Bognar a spus că ar fi mai degrabă un muzeu al patrimoniului industrial al Aradului, deci nu doar cu obiecte din această fostă fabrică arădeană.

Dar cât de greu ar fi (sau scump) să fie reconstruit un model în dimensiunea autentică? Nefuncțional, desigur, doar de dragul expoziției?

Putem să mergem și mai departe cu imaginația, să fim visători, așa cum am fost eu, când am sugerat mai demult (tot în anul 2015, tot în anul în care Aradul candida la titlul de Capitală Culturală Europeană) că s-ar putea reface un model MARTA – funcțional de data aceasta – cu care să se organizeze tururi contra cost în oraș, punctul de pornire fiind, desigur, Muzeul MARTA.

Problema cea mare e că toate acestea ar costa o groază de bani și ca un plan individual nu ar însemna altceva decât bani aruncați pe geam, pentru că turismul nu funcționează dacă nu ai o întreagă rețea, o infrastructură cultural-turistică bine gândită și pusă la punct. Începând cu clădirile centrale abandonate care cad peste noi bucată cu bucată, trecând peste alte obiective de interes public, cum ar fi Săgeata Verde, Muzeul Vinului din Ghioroc, Teatrul Hirschl, Turnul de Apă și – poate cel mai important – Cetatea (nefructificate DELOC nici în ziua de azi), până la alte posibilități de petrecere a timpului liber (hoteluri, restaurante, cafenele… Ștrandul, pe timpul verii  – prin ceea ce oferea per total în urmă cu două decenii, nu cu ceea ce oferă astăzi!) etc., etc.

Așa că… sigur, ar fi foarte frumos și e de lăudat că există intenții de acest fel, dar până nu vor începe să se miște lucrurile în mod vizibil și eficient pe toate planurile economice, culturale și turistice, nu avem de-a face cu nimic altceva decât cu încă o promisiune obosită, în care – din păcate – nu crede nimeni. Sună mai degrabă a fantezie ilară, cam la fel de penibilă ca scena aia din filmul „Batman v Superman”, cu „Save… Martha!”.