Proiectul mARTA, prezentat elevilor de la „Sabin Drăgoi” și „Elena Ghiba Birta” | Foto





După dezbaterile cu antreprenorii, ONG-urile și arhitecții din Arad, Hub cultural mARTA a început seria de prezentări a proiectului MARTA în liceele arădene. Primele două întâlniri cu elevii au avut loc săptămâna aceasta: la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”.
Sălile în care managerul Ovidiu Balint a prezentat proiectul reconversiei fostei fabrici de mașini au fost pline atât la „Sabin Drăgoi” (luni, 10 februarie), cât și la „Elena Ghiba Birta” (astăzi, 13 februarie), însă elevii – deși curioși de prezentare – nu au pus prea multe întrebări și nu au venit cu sugestii concrete pentru activitățile pe care ar vrea să le aibă în viitorul centrul cultural.
În schimb, câțiva elevi de la Colegiul de Arte s-au oferit ca voluntari la următoarele proiecte ale Hub-ului mARTA, iar câțiva elevi de la Colegiului „Elena Ghiba Birta” s-au arătat interesați mai degrabă de cel mai mare eveniment al Hub-ului, Festivalul Underground, care va avea o nouă ediție în acest an, între 20-29 iunie.
Nu e de mirare, însă, că elevii nu au venit cu propuneri noi pentru viitorul centru cultural, deoarece Hub cultural mARTA are în vedere deja o gamă largă de activități artistice și de petrecere a timpului liber, introduse deja în proiect.
Întâlnirea cu elevii la „Sabin Drăgoi” (foto: Hub mARTA / Facebook)
Ovidiu Balint, managerul Hub cultural mARTA a prezentat elevilor, foarte pe scurt, istoria clădirii, programul numit „Noul Bauhaus European”, adică finanțarea europeană în valoare de 6.950.000 euro prin care clădirea va fi reabilitată și serviciile pe care noul centru cultural le va oferi arădenilor, printre care: ateliere artistice, o Casă de Cultură a Studenților, un Muzeu al tehnicii și tehnologiei, un Muzeu al comunităților arădene, o sală de concerte / conferințe / coworking, o sală de dans, o tipografie și inclusiv o terasă-cafenea în curte, precum și pe balconul de la etaj.
În data de 25 februarie, la ora 10, este programată o nouă întâlnire cu elevii, la Liceul Național de Informatică.
Citește și:
Comentariile portalului
Dar ce se întâmplă cu Timiș? Atât l-ați laudat și nu prinde nici macar primul 18 :)).
Ia mai publicați niște expuneri științifico-a unor capete istoricu-culte care să ne expice de ”înfințarea” jandarmeriei ”națională” în ... 185o
==PENSII SPECIALE = SCARBA MI E = MERCENARI LA STAPANIRE ==OM FARA MESTESUG --FARA DUMNEZEU == VORBA VECHE DIN BANAT ==