Au fost alese finalistele Miss Arad 2017! | Foto





Prima etapă a Concursului Județean MISS ARAD 2017, preselecția concurentelor a avut loc ieri seara, 9 iunie, la Hotel Central Best Western. Finala concursului este programată pe data de 21 iulie și va avea loc la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.
Cele 26 de participante au defilat în fața juriului și fiecare fată a trebuit să demonstreze, nu numai prin frumusețe, ci și prin prezență scenică, prin mișcări și mici conversații cu prezentatorul, actorul Bogdan Costea, că este cea care merită să intre în „bătălia” finală pentru coroana de Miss Arad.
După o analiză acerbă a juriului, au fost anunțate cele 13 fete care intră în finală (+ cele 3 rezerve), nu înainte însă de un recital Melisa Țolea.
Finalistele Concursului Județean MISS ARAD 2017 sunt: Felnecan Iulia Anamaria, Petcu Andreea Maria, Hajduk Lucia, Nica Liana, Șimian Beatrice, Roșu Violeta, Măgulean Beatrice Andreea, Jigmond Geanina, Mironiuc Otilia Mihaela, Țentea Claudia Valentina, Șivec Biandra Mihaela, Robotin-Auier Alexandra Roberta, Brodocianu Ancuța Daniela, la care se va mai adăuga câștigătoarea titlului Miss Sântana 2017, iar cele trei rezerve sunt: Crișan Iasmina Andreea Alexandra, Rusu Giulia Maria și Roz Emanuela Lorena.
Miss Arad se află anul acesta la a XII-a ediție și are ca slogan „Frumusețea înseamnă tradiție”, tematica proiectului fiind promovarea valorilor cultural-tradiționale din judetul Arad.
Concursul județean de frumusețe Miss Arad este organizat de Asociația Angels Organization și își propune promovarea valorilor precum competiție sănătoasă între concurente, cooperare și muncă în echipă, un stil de viață sănătos, bune maniere, dezvoltare personală și autocunoaștere, precum şi promovarea concurentelor în activităţi sociale, culturale, sportive şi caritabile.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.