miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    S-a făcut liniște! UTA s-a salvat matematic de la retrogradare după victoria cu Gaz Metan

    de Lucian Dănilă | 16 mai 2021, 4:32 PM | Recomandările editorilor | Sport

    1

    Ne-a fost frică de meciul cu Gaz Metan. Frica nu își avea seva neapărat în valoarea adversarului cât în vulnerabilitatea pe teren propriu a echipei arădene. UTA a fost un paradox în acest an, a suferit 11 înfrângeri pe noul „Francisc Neuman”, dar a câștigat 9 meciuri în deplasare.

    Nicio echipă din Europa care să nu fi retrogradat nu are 11 înfrângeri „interne”, la fel cum nicio altă echipă din Europa care nu s-a calificat în cupele europene nu are 9 victorii „externe”. Gyuszi Balint a mers oarecum pe formula de bază, o formulă în care e revenit după câteva etape Albu, iar cei doi jucători U21 aleși au fost Miculescu și Denis Rusu, asta în timp ce Adrian Petre a fost lăsat în afara lotului, cel mai probabil o consecință a ratării sale din jocul cu Poli Iași. Denis Rusu i-a lăsat destul de repede locul lui Antal, o schimbare care rar am văzut-o la Gyuszi Balint, în timp ce Miculescu a făcut meciul carierei.

    UTA a început bine meciul, cu câteva acțiuni la poarta arădeanului Răzvan Pleșca, iar pe cum treceau minutele jocul a devenit practic între UTA și Pleșca. La un singur meci de retragere, Răzvan a apărat senzațional astăzi la Arad, o evoluție care ne face parcă și mai mult să regretăm că niciodată în cariera sa de 20 de ani nu a apărat poarta Bătrânei Doamne. În prima parte a apărat tot ceea ce era de apărat, șutul lui Albu, apoi mingea trimisă sub bară de Miculescu, ca apoi să își salveze echipa și în minutul 38, atunci când o acțiune purtată excelent pe traseul Antal – Vorobjovas – Hora, l-a lăsat pe acesta singur în fața porții dar șutul său a fost respins cu piciorul de Pleșca.

    Era 0-0 și spectrul unui joc capital în ultima etapă la Voluntari parcă ne apăsa tot mai tare. Autoritățile române nu au lăsat fanii pe stadion încă din acest weekend, trecând peste cuvântul președintelui țării, dar asta nu a contat pentru suporteri. Au venit în număr mare și au cântat la poarta stadionului pe tot parcursul jocului, iar bucuria cea mai mare avea să vină în minutul 50. Vorobjovas l-a angajat excelent pe Miculescu, acesta a centrat din plin fuleu, Hora a reluat cu capul dar mingea a lovit bara de unde a venit spre Antal care a trimis cu un șut din voleu în poarta lui Pleșca fără ca acesta să mai poată face ceva: 1-0.

    Ne aminteam mereu de cele cinci minute de după un gol marcat de UTA pe teren propriu, minute în care de foarte multe ori am fost egalați. De data aceasta au trecut și scorul de pe tabelă a rămas același: 1-0. Practic Gaz Metan nu a avut nicio acțiune care să pună în real pericol poarta lui Iacob și UTA a simțit acest lucru, forțând golul al doilea, cel care să aducă definitiv liniștea. Nu a mai venit, iar principalul „vinovat” a fost tot Pleșca, cel care a intervenit miraculos la lovitura de cap a lui Albu din 6 metri, cel care l-a blocat pe Roger în poziție unu la unu, iar atunci când a fost depășit, mingea trimisă de Albu cu capul a lovit transversala…

    IMG 2573

    Minutele de prelungiri au fost foarte tensionate, atât pentru fani, pentru oficiali, pentru cei din tribune – câți au fost ei -, dar și pentru jucători, mai ales că am avut parte și de o mică încăierare. Fluierul final al lui Andrei Antonie a readus fiesta la Arad. Am văzut jucători fericiți și suporteri fericiți, iar atunci când s-au întâlnit, ca în vremurile ante-pandemie, totul a devenit o bucurie generală: UTA s-a salvat matematic de la retrogradare cu o etapă înainte de final. Demult nu am mai avut parte de un joc liniștit așa cum putem privi acum meciul de la Voluntari.

    IMG 2593

    Gyuszi Balint le-a făcut și o promisiune suporterilor: „Atunci când voi veți fi pe stadion, aici, alături de noi, ne vom da viața pentru voi și greu va mai pleca cineva cu puncte de la Arad”. A fost o declarație care a sunat ca o confirmare că Gyuszi Balint rămâne aici, rămâne să conducă UTA și în sezonul viitor, un sezon pe care îl vrem cu obiective mai înalte.

    Ultimul care a plecat de lângă fani a fost căpitanul Cipri Rus, un fotbalist extrem de iubit la Arad, un fotbalist care a încheiat în teren, în aplauzele fanilor, primul său sezon în care a îmbrăcat pe prima scenă tricoul echipei sale de suflet, UTA.

    UTA Arad – Gaz Metan Mediaș 1-0 (0-0)

    Antal 50

    UTA: Fl. Iacob – Tomozei, Erico, Ilie, Shlyakov – Albu, Vorobjovas – Miculescu (81 Tescan), Roger (90+1 Melinte), D. Rusu (22 Antal) – Hora (81 Cipri Rus). Pe bancă: Balauru – C. Rus, Melinte, Bustea, Buhăcianu, Roumpoulakou, Roșu, Melinte, Tescan, Antal. Antrenor: Laszlo Balint

    Gaz Metan: Pleșca – Baco, Larie, Trif – Butean, Moura (68 Da Silva), Alceus (46 Pambou), Velisar (74 Horșia) – Deaconu (46 Chamed) – Costea (15 Vlad Morar), Valente. Pe bancă: Buzbuchi – Romeo, Da Silva, Yuri, Pambou, Chamed, Horșia, Ze Manuel, V. Morar. Antrenor: Mihai Teja

    Arbitri: Andrei Antonie (București)- Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Florin Marcu (Oradea).

    Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara)

    Observator LPF: Ion Craiu (București).

    clas 22 3

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.