Rugbiul își amână, din nou, revenirea. CSU Arad ar fi avut turneu la Petroșani, la care anunțase că nu se va deplasa!

Prelungirea stării de alergă a obligat Federaţia Română de Rugby (FRR) să decică amânarea reluării competiţiilor interne pentru seniori, inclusiv a CN de rugby în 7, acolo unde trebuia să participe și divizionara secundă CSU Arad.
„Având în vederea decizia autorităților de a prelungi starea de alertă, situație în care nu există un cadru legal pentru disputarea partidelor oficiale, membrii Biroului Federal al Federației Române de Rugby au decis ca reluarea competitiilor rezervate seniorilor, Campionatul Național de Rugby 7, Cupa Romaniei si SuperLiga CEC Bank, programate a fi reluate în luna iulie, respectiv luna august, să se amâne.
În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus și a măsurilor ulterioare care vor fi luate de autorități se va alcătui un program competițional astfel încât competițiile menționate mai sus să se poată desfășura în cele mai bune condiții”, se arată pe pagina de Facebook a FRR.
Programată în 25 iulie, la Petroșani, etapa CN de rugby în 7 nu ar fi fost, oricum, onorată de rugbiștii arădeni, antrenorul Marian Grindei anunțând că: „La un lot de 26-28 de jucători am avea nevoie de peste 150 de milioane de lei vechi pentru testări COVID-19, sumă ce se apropie de bugetul de competiție pentru un sezon întreg”.
Ocupantă a locului 6 la finele turului, CSU Arad se pregăteşte pe sinteticul de pe „Șega”, cu respectarea măsurilor impuse de autorități, în grupuri de maxim 10 rugbiști. CS Universitatea Arad ar urma să dispute primul meci oficial din acest an pe 5 septembrie, pe propriul teren, cu CS Năvodari, în Divizia Naţională (liga secundă).
Comentariile portalului
Oare pe durata protestului,participantii au dreptul la plata salariului ? Cum se va face diferentierea intre cei care asigura asistarea sedintelor in cauzele ce se judeca,si ceilalti,care protesteaza ? (...)
Un demers pentru abolirea cenzurii pe sportarad. La 34 de ani după Ceaușescu, mai este permisă, normala, cenzura?
Cenzura e practicată în continuare pe sportarad, întâmplător sau nu, de oameni având acreditare. Pupincurismul e la mare căutare în România zilelor noastre. Un premiu (...)