Rucsacul lui Ioțcu – o piesă-vedetă într-un dorit Muzeu al Corupției

    de Lucian Valeriu | 11 decembrie 2015, 1:06 PM | Pamflet | Recomandările editorilor

    7

    Așa cum am început să povestim aici, o putut maestrul Mateuț să tot acapareze sonor încăperea cu zecile de minute, să-i explice judecătoarei tot Codul de procedură penală de la maimuță-ncoace și să se „oripileze” reciproc până mult peste nivelul maxim admis pe cap de avocat… fie el și vedetă: cu Ruscacul lui Ioțcu n-o putut concura! Degeaba s-o pregătit procurorul Dolcu cu un contraatac demn de marii strategi, transformând, în trei fraze, atacul inamicului în „inutile”: tot Rucsacul lui Ioțcu a fost personajul principal al „Înfățișării de la 168” (sună asta a titlu de nuvelă polițistă despre codul penal… știu). Șapte avocați – unul mai dotat cu duhul convingerii decât celălalt, unu mai înarmat cu citate decât altul nu s-au putut opune supremației duhului destinului însuși – care rezuma, în statica sa prezență de pe scaunul din fața mea, toată viața, toată devenirea, răspunsul la întrebarea „ce-ai fost și ce-ai ajuns?”… Justiția toată: Rucsacul lui Ioțcu.

    Mie mi-a plăcut  foarte tare, d.p.d.v. literar-artistic reprezentația… chiar asistam ca la o piesă de teatru în sensul cel mai clasic al spectatorului… dar mărturisesc că numai la rucsacul ăla m-am concentrat. Ce dreaq și-o fi luat cu ăsta cu el, frate?… că în afară de bagaj de pușcărie ăsta nu seamănă cu nimic! – am făcut pariu cu mine însumi că bagaj de pușcărie-i ăla.
    L-am câștigat… că m-o sunat un prieten de-al unui prieten care are un prieten care are un dușman care-l cunoaște pe prietenul meu care i-o povestit ce i-o povestit fix omulețul ăla care l-o ajutat pe Ioțcu să-și facă rucsacul și mi-o zis: „Valeriule, vrei să-ți zic io ce era în rucsacul ăla negru, de firmă… dacă tu zici? Uite, erau așa: papuci de casă, prosop, periuță, pastă de dinți, ceva haine de schimb… da nu de firmă, bă, că nu ești prost să te duci la pușcărie cu haine de firmă…” „Biblie și-o pus? întreb… da nu m-o auzit. „I-o zis Mateuț că Pătrașcu o să meargă pe recunoaștere, așa că procurorul ar putea să ceară arestarea și judecătorul să o aprobe în aceeași zi… deci, fă-ți bagajul și îmbracă-te mediocru… că-i bine, totuși, să…” „Aha… m-am gândit io… Și portofelul ăla mic și negru despre care am zis că seamănă cu viitorul: mic, negru și zen” – i-am zis… și-am râs împreună… ca doi opozanți care au aceleași antipatii administrative.

    Ce iei cu tine când te duci în infern? Ce bagi în rucsacul ăla negru? Cât de mare poate să fie rucsacul? Ce e voie și ce nu e voie să iei cu tine în infern? Te duci la o întâlnire cu dracul însuși – care te va repartiza într-o celulă cu alți draci… ca și tine, de altfel… dar tu nu recunoști asta (apropo: ai observat că acolo e plin de „nevinovați”?) – ce iei cu tine în rucsacul ăla?
    Păi fii atent ce iei: exact papuci de casă, prosop, periuță, pastă de dinți, ceva haine de schimb și-o Biblie… pentru că cu atâta rămâi, băi, oricât de mult ai crezut că meriți furând… Asta te reprezintă, de fapt… cu asta ai venit în politică… în lumea mare a politicii… în administrația mare… ai luat cu amândouă mâini și ți-ai mai atașat alte zeci de mâini… ți-ai inventat o rețea… ai „manevrat” o jumătate de județ… și vezi? Cu asta și pleci: cu ce-ți încape în rucsacul ăla – în limitele unor legi stricte.

    Rucsacul lui Ioțcu ar trebui să facă parte din colecția de aur a unui Muzeu al Corupției… pe care nu-i bai că nu-l deschidem noi acum… îl vor deschide urmașii noștri mâine. O „Giocondă” a corupției pe plan local e Rucsacul lui Ioțcu.
    Uite ce simplu e: numai să-l roage frumos un ziarist, de exemplu, să doneze, în numele urbei, acel rucsac cu fix ce era-n el la acel „moment zero” al existenței unui politician judecat pentru corupției.
    Nu cred să refuze Ioțcu să-și ofere rucsacul județului Arad… care l-a dus până-n fruntea sa… după care a dat cu el de pământ… ca-n tragediile grecești combinate cu Caragiale. Chiar nu cred să ne refuze Ioțcu dacă-i cerem rucsacul (nu eu, că pe mine mă refuză… dar găsim noi un delegat:) – nu are dreptul de la Dumnezeu de a refuza: pentru că numai Dumnezeu și, poate, premoniția aia cinstită cu rucsacul, l-a făcut să scape de arest și să-și petreacă încă niște zile în libertate! Așa că să dea rucsacul ca donație de mulțumire!

    Până găsim fonduri și minți deschise ca să deschidem muzeul ăsta al corupției, eu zic să strângem piese…

    RUCSAC

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Elegant rucsac, ce-i drept. Simplu. Necesar și util. Dacă s-ar face o licitație pe bunurile lui Ioțcu, între rucsac și vilă, aș alege rucsacul. P.S ,, Înfățișarea de la 168,, e ultima nuvelă din trilogie. Prima ar putea fi ,, Căprioara la sânul fochistului,,- o nuvelă amuzantă de pe vremea când purta vesta verde cu buzunare și căprioare la piept. Apoi, ,, Valul care mă poartă,, de pe vremea când fiecare respirație era contracost…

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.