marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Revoltă a polițiștilor locali din Arad

    de Valer Mărginean | 29 august 2023, 8:20 AM | Dezvăluiri | Știri Arad | Topic special

    14

    Se adună problemele pe capul directorului general al Poliției locale Arad, Adrian Toma. Dar niciuna nu a ajuns până la nivelul de revoltă, ca acum. O noutate absolută pentru Poliția locală din Arad. A fost, mai întâi, o problemă gravă, aflată oarecum în curs de mușamalizare. Un cetățean a fost dus la sediul de pe Calea Victoriei, de trei polițiști locali (între care și celebra rudă a directorului Toma, care a dispus ridicarea unui autovehicul în care era și o fetiță de șase ani). Cetățeanul a intrat în sediu pe picioarele lui, dar a ieșit pe targă de la SMURD (șoferul a fost auzit spunând că era deja mort).

    Citiți amănunte aici: Poliția locală a ridicat o mașină cu o fetiță de șase ani în interior. Au aflat după o jumătate de oră ce-au făcut

    Pentru Bibarț, organigrama e mai importantă decât o viață de om

    Cazul a ajuns, pentru scurt timp, și în atenția Consiliului local, întrucât viceprimarul Cheșa l-a interpelat pe directorul Toma într-o ședință a CLM, doar că întâiul-stătător Bibarț a intervenit abrupt și a oprit orice discuție pe această temă. Era mai importantă noua organigramă a primăriei decât moartea unui om. Crez de care au fost animați și consilierii locali, care n-au avut nicio curiozitate legată de moartea cetățeanului în sediul Poliției locale. Asta e, atât valorăm noi, individual, pentru primar și consilierii locali. Colectiv nu reprezentăm decât o masă de votanți.

    Cazul a ajuns și în atenția procurorilor, urmând a fi audiați cei trei viteji, dintre care, din informațiile noastre, doar doi au fost și eroi, unul fiind doar martor pasiv și tăcut. Dacă nu cumva, între timp, binomul Bibarț – Toma a reușit să mușamalizeze prin clasare cazul, poate mai aflăm câte ceva și vă vom informa despre această moarte suspectă și stadiul cercetării penale.

    Alte probleme pe capul Tomii

    Organigrama cea nouă a Poliției locale, votată în mare grabă de indiferenții consilieri locali, aduce noi probleme pentru directorul Toma. Doar că, de această dată și-a cam făcut-o manu propria (cu mâna lui), cum se spune. Recunoscut ca fiind foarte abil în combinații, a încercat una și acum, după aprobarea noii organigrame. Nu singur, ci împreună cu vechiul său amic din Prefectură, care l-a ajutat și să fie șeful „Localei”. Vom urmări cu mare atenție și acest caz care va lovi direct în capul primarului. Recunoștința-i pasăre rară, dar Bibarț o merită din plin.

    Și s-a ajuns la revoltă

    Săptămâna a început cum nu se poate mai prost pentru  Adrian Toma. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, Circulație și Parcări 2 i-au înaintat un tabel cu semnăturile celor care nu mai sunt dispuși să dirijeze traficul rutier în Arad. „Nu doresc să dirijeze traficul rutier fără sprijin din partea reprezentanților MAI” – ca să respectăm exact formularea folosită de cei 18 semnatari în documentul transmis, luni, 28 august, atât directorului Toma, cât și primarului Bibarț.

    revoltă

    În total, 18 polițiști locali au semnat că nu mai vor să dirijeze traficul

    Nu știm ce-a înțeles Toma din acest demers, dar cu siguranță primarul n-a înțeles nimic altceva decât că, deși le-a mărit salariile, polițiștii locali nu mai vor să lucreze. Doar că, nu-i chiar așa.

    Polițiștii locali fluidizează traficul rutier pe riscul lor

    Problema dirijării (de fapt, corect se spune fluidizare) traficului rutier, mai ales în orele de vârf, este ceva mai complexă decât pare. Pe de o parte, fluidizarea este necesară și benefică, atunci când este făcută de oameni pricepuți. Problema este că Poliția locală poate participa la acțiuni de fluidizare a traficului rutier doar în condițiile stabilite prin art. 7, litera f) din Legea poliției locale (nr. 155/2010): „acordă sprijin unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului”.

    Deci, doar atunci când acordă sprijin Poliției Române, nu de capul directorului Toma. Și, evident, după o corespunzătoare pregătire, pentru că nu-i chiar atât de simplu pe cât pare să fluidizezi traficul rutier.

    Cum însă, Poliția Română n-a mai fluidizat traficul rutier în municipiu dinainte de decembrie 1989, varianta „acordării sprijinului” cade spectaculos. De altfel, nici nu pare să fi aflat că polițiștii locali fluidizează traficul rutier în municipiu. Că de-ar fi aflat, ar fi avut obligația să intervină.

    Ar mai rămâne varianta unei colaborări reale cu Poliția Municipiului și astfel, pe bază de protocol, cele două instituții să rezolve problema. Primarul ar putea media această colaborare, dacă n-ar fi ocupat cu rondurile și tăierile de arbori seculari.

    Problema este că o colaborare cu Poliția Română ar fi peste puterea de acceptare a fostului „sereist” Toma, așa că totul rămâne pe riscul polițiștilor locali. Dacă s-ar întâmpla un accident, în timpul fluidizării traficului, primul răspunzător ar fi el, polițistul local. Toma sau Bibarț? N-ar răspunde nici la telefon într-un asemenea caz.

    Alte jocuri marca Toma

    Greu de anticipat cum se va termina acest protest, în condițiile în care, chiar și liderul pe Arad al sindicatului Meridian – al cărui vicepreședinte pe țară este dispecerul ce are voie de la primar să doarmă în timpul serviciului, implicat și el în acel joc prin care Bibarț va încasa o lovitură – a semnat refuzul de a mai „dirija traficul rutier”. În orice caz, cei 18 semnatari vor intra în istoria Poliției locale Arad, fiind primii care se revoltă împotriva unor abuzuri ale conducerii. Pentru că asta înseamnă, de fapt, această revoltă.

    Dar una dintre cauze îl privesc direct pe directorul Toma și fobiile lui cu schimbările oamenilor dintr-un Serviciu în altul, fără nicio motivație serioasă și, cel mai important, fără o pregătire prealabilă a celor vizați. Așa se face că au primit atribuții pe linie de circulație rutieră polițiști locali care nu aveau pregătirea minimă necesară și nici dorința de a activa la circulație. De altfel, unii dintre cei puși să fluidizeze traficul rutier nici nu au permis de conducere…

    Poate acum vor înțelege și Toma, și Bibarț, că oamenii nu sunt piese de șah să le mute când are fostul „sereist” chef să-și planteze câte un sifonar în anumite posturi. Dacă vrea să afle ce fac și ce spun oamenii din subordine, să facă bine să și-i apropie, nu să-i spioneze.

    Iar primarul Bibarț ar face bine să înțeleagă cât de păgubos poate fi sprijinul necondiționat și, uneori nelegal acordat unui om care nu urmărește decât jocuri de culise și bani. Cât mai mulți bani. Dacă nu acum, măcar când își va primi lovitura ce i-o pregătesc cei doi pe care îi ține în brațe: pe unul, să se îmbogățească, pe celălalt să doarmă.

    Citește și:

    Am primit un drept la replică de la Poliția locală Arad. Nesemnat, neînregistrat

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Primarul declara sus și tare ca victima a murit de la consumul se Șoricioaică (cică au tras împreuna).,dar dom primarache e Superman și nu îl poate răpune o șoricioaică .Nu știu dacă dansul știe ca aceasta substanța nu provoacă asemenea echimoze și leziuni cum avea victima.Ce nu mai știe dom primar ca exista un video celebru cu uciderea tovarășului de fumat și ca a favorizat împreuna cu Toma infractorii.E doar începutul .Amândoi calcă pe cadavre la ordinul Faraonului care ii va îngropa dar sunt prea limitați (sa nu zic prosti)pentru a-și da seama.😉

      +12 voturi
      +1
      -1
    2. Că poluțiștiii locali sunt total nepregatiti in fluiduzarea circulației, se vede sin felul in care dau aiurea din maini, semnele lor n-au nici o legătură cu cele pe care trebuie să le facă un politist rutier instruit și pe care trebuie să le știe fiecare șofer,
      de aceea sunt și pe chestionarele de examen. Neinstruirea lor e periculoasă, puși doi intr-o intersecție, Podgoria, fara să fie atenți unul la celălalt, dirijau traficul haotic, unul îți cerea să intri in intersecție(dinspre gară), iar celălalt te oprea și le cerea celor care veneau de pe cornel căposu să intre in intersecție.
      Dar chestiunea mai importantă este lipsa totală a patrulelor de politie locală noaptea de pe strazile orașului. Au cumva program de gravide?

      +29 voturi
      +1
      -1
      • @Gârneață – absența pe străzi, noaptea, este o gravă deficiență managerială și de neînțelegerea unor cernțe de prevenție în ordinea publică.
        De altfel, și pregătirea necorespunzătoare a polițiștilor locali, tot de deficiențele manageriale ține.

        +21 voturi
        +1
        -1
    3. În aceste zile am constatat că responsabilul cu comunicarea pe facebook a Primăriei Municipiului Arad dă dovadă de insolență, lipsă de respect față de contribuabili. Răspunde comentariilor cetățenilor din Arad cu reproșuri. Sper din suflet ca în 2024 arădenii să iasă masiv la vot și să dăm de pământ această clică de nesimțiți obraznici din administrația orașului.

      +27 voturi
      +1
      -1
    4. Gargara ieftina.
      Toata lumea stie ca inainte sa vina noul sef la conducere dirijau zilnic zece ore si nu comentau. Oare de ce? De frica ca ii teroriza Tudose, pentru ca politia locala „era a lui”, pentru a isi face manevrele cu camioane, etc. cum se auzea pe aici prin acest mic orasel.
      Sa nu fie aceasta revolta pornita de el…pentru ca se simte cu musca pe caciula !?

      +7 voturi
      +1
      -1
      • @Todoran George – care parte o fi gargară ieftină? Cea cu „mortul din sediu” sau cu „dirijatul ilegal”?
        Nu știu cine a organizat această revoltă, dar retorica dvs. pare una emanată direct din biroul de director general.
        Traficul rutier a fost fluidizat înca din 2011, odată cu înființarea Poliției locale. Dar s-a făcut în colaborare, uneori sub coordonarea Poliției rutiere. Iar polițiștii locali erau pregătiți și, mai ales, erau dintre cei care și-au dorit să facă circulație rutieră. Și nu comentau pentru că simțeau că au „spatele asigurat” de conducere, prin protocoale și alte forme de colaborare cu Poliția rutieră.
        Este ciudată fobia dvs. față de Tudose. Dacă este vinovat, cum ziceți, de ce nu sesizați organele de cercetare penală? Dacă e vinovat, să plătească, dimpreună cu toți cei ce au încălcat legea, de la vladică, la opincă.
        Și-apoi, dacă este atât de abil încât a reușit să „pună mâna pe Poliția locală” de ce nu vă folosiți de abilitățile lui? Ar fi o reușită a managementului de bună calitate…
        P.S. Acum realizez că v-am răspuns ca și cum ați fi dl. Toma în persoană. Cu siguranță nu sunteți – este de notorietate faptul că dumnealui își asumă public mesajele, că este comunicativ cubcetățenii și perfect responsabil.
        Probabil retorica și argumentele asemănătoare m-au făcut să vă confund…

        +10 voturi
        +1
        -1
    5. Managementul Politiei Locale Arad este unul cel putin modest. Din cauza ca multe din efectivele acestei institutii sunt blocate pentru dirijarea traficului in intersectii semaforizate, sesizarile cetatenilor risca sa fie solutionate mult mai greu. De asemenea, probabil din aceasta cauza ajung sa fie ridicate putine masini ale celor certati cu legea , chiar daca ele pun in pericol pietonii, biciclistii ori alti participanti la trafic. Ce sa mai vorbim de sesizarile din oficiu? Vad prin oras trecand echipaje ale Politiei Locale Arad pe langa masini parcate pe trecerile de pietoni, pe pistele de biciclete, pe trotuare si nimic, nimic. Toate astea in timp ce echipajele de la masinile de ridicari stau in curtea RECONS SA fara sa li se dea de lucru.

      +8 voturi
      +1
      -1
    6. Todoran Gheorghe ,pe vremea lui Tudose nu se făceau crime in sediul Secțiile de poliție plătite de contribuabili,iar poliția locală era o instituție respectata in acest orășel (cum iti place sa zici)Ati venit voi gasca lu Toma cel care își toarnă colegii și nesătul și va faceți de cap in acest(orășel)?Gata !!!sa terminat ,mergeți la pușcărie in curând .Va garantează băiatul ,Faraonul și-a luat mâna pe Bibart si Toma.Sau nu sti cine ia luat locul doamnei Bibart in zona liberă?De Dascălu Ioan ati auzit?Spaima va cuprinde .

      +1 voturi
      +1
      -1
    7. SOLUTIE: Exact ca la Constanța, desființată și reînființata cu o noua conducere, cu o noua organigrama, cu examene pe posturi și mai ales sub coordonarea, instruirea și controlul politiei naționale (ma refer la atribuțiile de ordine publica)

      +5 voturi
      +1
      -1
      • @Petre – pare o soluție disperată, dar perfect viabilă.
        Totuși, un primar competent șu un Consiliu local responsabil ar putea găsi soluții mai puțin radicale de eficientizare profesională a Poliției locale.
        Din păcate, CLM este obedient și dezinteresat de municipiu, iar primarul este susținătorul directorului și garantul tuturor neregulilor din PL.

        +4 voturi
        +1
        -1
    8. Statului român nu-i pasă de umilințele la care sunt supuși cetățenii săi!
      – Asta îmi place mie la polițiștii români: acuratețe când vine vorba de cifre. „Ei ştiu că au dreptate” – şi vor ca şi tu să conştientizezi că ei au dreptate.
      Sunt penibili, dar au succes. Fac parte dintr-o linie generalizata pe care merg cu totii. nu-și vor da seama de propria lor incompetență, vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență.
      Se poate observa chiar o similaritate surprinzatoare intre lipsa de judecata si delir de grandoare. Ar vinde și pe mama lor, doar să intre în grațiile stăpânului. Mizează doar pe lingușeala. In realitate nu au nicio idee, habar nu au să se descurce singuri. Preferă să se servească de pe tavă cu “bunătați”, fără a face un minim efort. Asta din simplul fapt că nu au pic de personalitate. Caracterul lor de “slugi credincioase” s-ar putea modifica doar în urma unei schimbări de regim, în urma căruia un alt stăpân le-ar arunca niște fărămituri mai proaspete. Sunt jalnici, dar nu le pasă.
      Singura lumina bună în care dau bine e aceea în care introduc un cuvânt de laudă stapanului, făcându-l să se simtă bine pentru a obține beneficii. În rest, n-au nicio calitate. Le merge “vrăjeala” până când devin cunoscuți! După care sar în altă barcă și părăsesc fundul care i-a hrănit! Se cred independenți, dar de fapt au nevoie de resturi noi pe care să le ingurgiteze.

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.