Reținut pentru tentativă de omor! L-a snopit în bătaie pe un bărbat de 35 de ani și l-a abandonat
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus la data de 10 noiembrie reţinerea unui inculpat în vârstă de 47 ani, cu privire la comiterea infracţiunii de tentativă la omor.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în data de 16 octombrie 2022, în jurul orelor 02:00 o persoană a apelat la numărul de urgență 112, sesizând faptul că a găsit lângă partea carosabilă a DN 69, pe raza localității arădene Zimandu Nou, un bărbat care prezenta multe leziuni vizibile la față și pe corp și care reclama faptul că a fost bătut.
„În urma efectuării cercetărilor penale, s-a stabilit că în noaptea de 15/16 octombrie 2022 o persoană de sex masculin, în vârstă de 35 ani, a fost agresată de o altă persoană de sex masculin, în vârstă de 47 ani. Leziunile suferite de persoana vătămată i-au pus viața în pericol şi necesită 30 – 35 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză de SJML Arad”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)