Rețeaua de sănătate REGINA MARIA inaugurează oficial policlinica din Arad





Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își extinde prezența în vestul țării și inaugurează prima policlinică din Arad, reconfirmând angajamentul pentru accesul la servicii medicale de calitate în cât mai multe orașe din România.
Noua unitate medicală este rezultatul preluării centrului medical Infomedica și a integrării acestuia în rețeaua REGINA MARIA. Cu această ocazie, pacienții din Arad au acum acces la o policlinică modernă, complet digitalizată, care oferă servicii de ambulatoriu, spitalizare de zi, analize de laborator, investigații imagistice și servicii de stomatologie la cele mai înalte standarde.
„Suntem bucuroși să fim astăzi aici, în Arad. Este un moment important pentru rețeaua noastră și un semn clar că zona de vest reprezintă o direcție strategică pentru noi. Ne dorim să fim aproape de comunități și să oferim pacienților din Arad același standard de excelență pe care îl livrăm în toată țara”, a declarat Mihai Melciu, Director Regional Vest, în cadrul evenimentului oficial de deschidere.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai rețelei, echipa medicală locală și invitați din comunitatea arădeană. După discursurile oficiale și un tur ghidat al policlinicii, momentul a fost marcat simbolic prin tăierea panglicii.
Ce oferă noua policlinică REGINA MARIA din Arad
Cu o suprafață generoasă, policlinica din Arad este dotată cu echipamente medicale performante și dispune de un portofoliu complet de specialități medicale, de la cardiologie, chirurgie generală, dermatovenerologie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, endocrinologie, gastroenterologie, medicină internă, neurologie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ORL (otorinolaringologie), ortopedie și traumatologie, pneumologie, psihiatrie, psihologie și urologie, până la investigații de imagistică și analize de laborator. În plus, o noutate importantă pentru regiune este includerea serviciilor de stomatologie, adresate atât copiilor, cât și adulților.
Pacienții beneficiază de consultații și tratamente realizate de o echipă medicală cu experiență, majoritatea medicilor fiind deja cunoscuți comunității din Arad, dar care, odată cu integrarea în rețea, au acum acces la traininguri, protocoale clinice moderne și susținere continuă în dezvoltarea profesională.
REGINA MARIA – o rețea în continuă expansiune
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, cu peste 10.000 de angajați și colaboratori și o prezență națională, în toate județele din țară. Doar în ultimii 10 ani, compania a investit peste 260 de milioane de euro în extinderea și modernizarea infrastructurii medicale din România.
Deschiderea policlinicii din Arad marchează un nou pas în strategia rețelei de a oferi românilor acces rapid și sigur la îngrijire medicală de calitate, aproape de casă.
Comentariile portalului
Nu vă grăbiți cu aprecierile . Măsura care va restabili pentru totdeauna echilibrul bugetar încă nu a fost luată. Ea a fost doar dezvăluită de Ghighi Bejan (...)
Care e fenta? Ultrasul Zoli își încoarda muschii și -si ia numele altora.
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)