Rednic așteaptă în seara asta un atacant din prima ligă a Austriei! Vali Gheorghe este în așteptare





Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA, pregătește meciul de vineri seara de la ora 21.30, atunci când gruparea arădeană va întâlni formația Universitatea Craiova pe arena „Ion Oblemenco” din Craiova.
Dar dincolo de importanța partidei din Bănie, „Puriul” lucrează încă la întărirea echipei și în această dimineață a anunțat că deseară va ajunge la Arad „un atacant din prima ligă din Austria care a acceptat condițiile noastre. Este bine că a și marcat în ultima vreme”, spune el.
Tot din Austria ar urma să ajungă duminică la Arad un jucător care evoluează ca extremă, „winger” cum spune antrenorul echipei arădene.
Rednic a vorbit și despre Vali Gheorghe, jucător despre care spune că „subiectul nu este închis. Am vorbit cu el și își dorește să vină la Arad”. Antrenorul echipei arădene spune că pista Bărbuț, de la Hermannstadt, a fost abandonată.
În condițiile în care mai vin doi străini la UTA, Mircea Rednic spune că unii vor pleca sau vor fi împrumutați. Astfel, pe așa numita „listă neagră” ar putea să apară Roganovic și chiar Leidsman.
Comentariile portalului
Desteapta-te romane !
adevarat comuna botosani prin eftimie construieste cetul de langa satul micalaca ; eftimie are in derulare constructii energetice de 4,5 miliarde ; in arad cine are aceasta suma ; nimeni
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări