joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Stefan Milosevici a semnat cu UTA! „Joc doar număr 9 clasic”

    de Lucian Dănilă | 3 ianuarie 2023, 8:42 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Stefan Milosevici, atacantul de 26 de ani din Muntenegru, a ajuns în sfârșit la Arad. Spunem „în sfârșit” pentru că el mai mereu s-a aflat pe lista de priorități a clubului arădean, mai ales cât timp pe banca grupării roș-albe s-a aflat Gyuszi Balint.

    Antrenorul echipei arădene l-a dorit pe Milosevic încă din vara luna ianuarie a anului 2001, în primul sezon al echipei arădene de Liga 1 după promovarea din 2020. Milosevic era atunci golgeter al campionatului din Letonia, iar în acea perioadă a sosit la Arad din acel campionat brazilianul Roger.

    Clubul din Riga, la care era legitimat Stefan, cerea atunci o sumă de transfer în valoare de 90.000 de euro, bani pe care UTA nu i-a avut, astfel că la Arad a ajuns Antal pentru postul de atacant. În vara acelui an, Milosevic s-a aflat din nou pe lista clubului arădean, dar atacantul muntenegrean avea să plece la Ironi Kiryat Shmona în schimbul sumei de 400.000 de euro!

    Nu s-a adaptat la Shmona și a plecat la Buducnost Podgorica, în țara sa, la clubul la care a și început fotbalul. A mai evoluat în Muntenegru la Rudar, Lovcen, Kom şi Iskra, după care s-a transferat la Beveren, în Jupiler League din Belgia, iar în septembrie 2020 a plecat sub formă împrumut la Riga, în Letonia.

    milosevic 2

    Stefan Milosevic măsoară 190 cm și, spune el, „evoluez doar ca număr 9 clasic”. El a fost prezentat de team-managerul Sorin Botiș.

    Marko (n.r. Vukcevic) mi-a mai spus că oamenii din oraș sunt nebuni după fotbal, sunt fanatici, astfel sunt foarte fericit că am ajuns aici. Știu că e un club cu o bogată istorie, un club important în România care a câștigat 6 titluri de campioană și două Cupe ale României”

    Sunt un jucător care marchează goluri, sunt bun din punct de vedere fizic, pot să înscriu cu ambele picioare, dar și cu capul. Sunt la un nivel bun și din punct de vedere tehnic, așadar cred că pot oferi mult acestei echipe. Sunt un număr 9 clasic, nu joc pe vreun alt post”, și-a prezentat Stefan calitățile care l-au recomandat.

    Voi fi pregătit pentru primul meci de campionat, nu am de recuperat din punct de vedere fizic. În primul rând, am venit aici să ajut echipa să își îndeplinească obiectivele. Cred că UTA nu este pe locul pe care ar trebui să fie. Voi da 100% la fiecare meci și antrenamente pentru a ajuta echipa și sper că totul va merge bine și voi marca multe goluri. Bineînțeles, îmi doresc să joc la echipa națională, totul depinde de mine. Dacă voi juca bine aici selecționerul mă va urmări. Dacă voi marca multe goluri, cu siguranță voi mai primi convocări la echipa națională, cum s-a mai întâmplat și în trecut”, a încheiat Stefan Milosevic.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.